Eugen Teodorovici:

"Țara noastră se află pe primul loc la absorbția fondurilor europene"

117

Articole de la același autor

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, susține că România a înregistrat progrese semnificative în absorbția fondurilor europene începând cu luna mai 2012, sumele încasate în perioada ianuarie 2013 - octombrie 2014 fiind cu 236% mai mari decât cele încasate în 2007-2012.

"Această creștere situează țara noastră pe primul loc în UE. Pentru al doilea an consecutiv, țara noastră nu a pierdut niciun euro din fondurile aferente celor șapte programe operaționale. Rata de absorbție curentă a fondurilor europene a ajuns la aproximativ 52%, în condițiile în care Programul de Guvernare prevede atingerea unui nivel de 50-80% la sfârșitul anului 2015", arată Teodorovici într-un comunicat de presă.

Ministrul a precizat că remediază nenumăratele deficiențe apărute în implementarea fondurilor europene înainte de 2012 și care încă produc efecte în sistem.

"Guvernul României nu ascunde sub preș problemele, ci le rezolvă. În continuare, remediem nenumăratele deficiențe apărute în implementarea fondurilor europene înainte de 2012 și care încă produc efecte în sistem. Datorită măsurilor luate de actuala guvernare, România este în prezent unul dintre puținele state UE care nu au niciun program operațional blocat și nu au blocată nicio axă a unui program operațional. Comisia a întrerupt temporar plățile pentru Axa Prioritară 3 din cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, însă această procedură este cea standard a Comisiei Europene în cazul efectuării unor verificări suplimentare și este doar o procedură prin care se întrerupe curgerea termenului în care comisia trebuie să ramburseze României fondurile solicitate prin intermediul aplicațiilor de plată transmise", a explicat ministrul. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5847 secunde