Tăriceanu, achitat definitiv într-un dosar de abuz în serviciu

260
Tăriceanu, achitat definitiv într-un dosar de abuz în serviciu - tariceanuachitat-1655741909.jpg
Călin Popescu-Tăriceanu a fost achitat definitiv, luni, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care a fost acuzat de abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale. Fostul preşedinte al Senatului a fost acuzat de Parchetul General în legătură cu menţinerea în funcţie a unui senator incompatibil.


„Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi apelantul parte civilă Matei Cristian împotriva sentinţei penale nr. 633 din 7 decembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală în dosarul 3297/1/2020. Obligă apelantul parte civilă Matei Cristian să-i plătească inculpatului Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu suma de 5.950 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în cauză, reprezentând onorariul parţial al apărătorului ales”, se arată în minuta deciziei, potrivit Agerpres.


Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de Parchetul General în decembrie 2020, fiind acuzat că nu a constatat şi nu a supus la vot în plenul Senatului încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, deşi acesta din urmă avea o decizie definitivă dată de judecători prin care a fost declarat incompatibil şi nu mai putea ocupa o funcţie publică.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4659 secunde