Țarul de Mamaia și Cazinoul din Constanța

Țarul, împăratul, regele, samuraiul, atotputernicul carnavalurilor și bâlciurilor, clovnul cu patalama de primar, a isprăvit-o cu circul din Mamaia. A trecut vara, timp în care a uitat cu desăvârșire unde este sediul Primăriei, iar acum s-a reinstalat în scaunul de stăpânitor al orașului.

Monarhul Mamaiei și al cluburilor de noapte, trăitor și simțitor pe ritmurile lui Salam, și-a coborât privirea și asupra orașului care se scufundă tot mai mult în umbra stațiunii din nord. Și-a luat sceptrul și, prin voia sau nevoia umililor slujbași, a început să împartă dreptatea prin oraș, să facă și să desfacă lucrurile după propria lui orânduire.
Și cum dorința sa a devenit poruncă pentru umilul popor constănțean, care și-a pierdut identitatea și istoria printre carele alegorice și trupurile mulatre de dansatoare exotice, Cazinoul i-a fost pus pe tavă.
Fata urâtă și bătrână a Constanței, cu chipul gârbovit și sluțit de vreme, dar mai ales de nepăsarea și reaua intenție a mai marilor urbei, își plânge în surdină propria decădere. Simbolul orașului, monument național, s-a înțepenit de ceva vreme pe retina hulpavă într-ale afacerilor a prea măritului primar. Tentativa de salvare a Cazinoului a fost ucisă în fașă de hoardele fidele și interesate ale stăpânului. Deși Guvernul preluase clădirea și alocase banii necesari pentru reabilitarea ei, tentaculele caracatiței useliste de la malul mării s-au infiltrat dibace în cabinetele ministeriale, înșfăcând Cazinoul și trăgându-l înapoi în ograda plină cu rechini a Primăriei Constanța. Așa că, făcându-se dorința lui Mazăre, simbolul orașului a ajuns pe taraba de vânzare, manipulându-se abil opinia public cu starea dezastruoasă a clădirii, nevoia urgentă de reparații și costurile mari. Bineînțeles, orice binevoitor se poate duce imediat cu gândul la ecuația degradării Cazinoului, din care singura necunoscută este numele celui care va da tunul imobiliar. Spre exemplu, se ia o clădire de patrimoniu, se lasă intenționat să se degradeze pentru a-i scădea foarte mult valoarea. Se face imediat o licitație de vânzare (că de, tu ca primărie ce să faci cu mormanul de ruină și moloz pe cap), iar cineva câștigă o comoară arhitecturală și imobiliară la o valoare de "n" ori mai mică. Ce simplu pare!
Faptul că Primăria a urmărit în mod direct să scoată Cazinoul la vânzare este evident. Bani pentru reabilitare existau și nu proveneau din bugetul orașului, așa că smiorcăielile patetice de gen "nu vom putea da pachete bătrânilor ca să reparăm Cazinoul" nu mai țin. Ba chiar, Mazăre a recunosc că cei 1,6 milioane de euro ce fuseseră alocați de Guvern pentru reparațiile clădirii vor fi cheltuiți în altă parte. În Mamaia mai exact, ca să aibă turiștii la vară unde să se dea cu schiul pe lacul Siutghiol.
Ceea ce edilii orașului refuză să înțeleagă de ani buni, în complicitate însă și cu nepăsarea constănțenilor, este faptul că simbolurile și istoria Constanței nu sunt de vânzare. Este de datoria autorităților locale să întrețină monumente arhitecturale și să nu le lase să se prăbușească pentru a avea pretexte să le vândă. Constanța nu trebuie să trăiască doar prin prisma stațiunii Mamaia, așa cum banii constănțenilor nu au de ce să ajungă în șezlongurile și mofturile turiștilor. Orașul e năpădit de maidanezi, de mizerie, constănțenii au ajuns să respire ciment și betoane în parcuri, iar pietonii să facă slalomuri printre mașini deoarece nu există trotuare și parcări. Pe constănțeni îi interesează mai mult orașul în care trăiesc zi de zi, străzile pe care se duc la serviciu, parcurile în care copiii se joacă, siguranța lor și a familiilor lor. Constanța trebuie să-și păstreze identitatea prin trecutul, măreția și simbolurile ei și nu prin dansatoare din buric sau măscărici deghizați.