Traian Băsescu, apel la Poliție pentru a neutraliza "clanurile" de romi

365
Traian Băsescu, apel la Poliție pentru a neutraliza

Articole de la același autor

Europarlamentarul Traian Băsescu avertizează asupra pericolului acțiunii grupărilor de crimă organizată, odată cu revenirea în țară a "clanurilor" de romi, și cere ca acestea să fie neutralizate "fără menajamente" de către Poliție și Jandarmerie.

"Parte din clanurile țigănești au revenit acasă și par a refuza categoric să respecte legile țării. Lupta acerbă pentru a controla afaceri ilegale în zonele pe care și le-au auto-atribuit îi împinge la acte de violență greu de imaginat a se petrece în România cu doar câteva luni în urmă. Grupările de spărgători profesioniști de locuințe specializate în neutralizarea instalațiilor de supraveghere și devalizarea locuințelor în doar câteva minute își fac tot mai simțită prezența prin creșterea rapidă a numărului de locuințe jefuite. Grupările de spărgători specializați în golirea bancomatelor, a caselor de bani de la sediul firmelor sau din magazine se mișcă și ei cu dezinvoltură pe meleagurile natale, după ce s-au specializat în Europa. Grupările țigănești de tip mafiot, care încep să-și împartă zonele în care percep taxă de protecție de la comercianți, își fac și ele simțită prezența, cu atât mai mult cu cât este în plină desfășurare și procesul de ocupare a zonelor în care vor acționa rețelele de cerșetori", a scris, ieri, Traian Băsescu pe Facebook. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5664 secunde