Convenția Națională a democrat-liberalilor desfășurată, sâmbătă, la Romexpo, în prezența a 5.000 de delegați sosiți din toată țara va rămâne în istoria PDL.
Delegații și-au ales președintele dintre candidații Vasile Blaga, Elena Udrea și Monica Macovei, deznodământul competiției fiind imprevizibil. La final, senatorul Vasile Blaga a fost ales președinte al Partidului Democrat Liberal, cu 2.344 de voturi, Elena Udrea obținând 2.014, iar Monica Macovei - 209 voturi.
Supărată pe motiv că au existat mai multe nereguli în procesul de desfășurare al alegerilor, Elena Udrea a contestat rezultatul votului, însă nimeni nu a mai băgat-o în seamă. Într-un ritm alert, Blaga a fost declarat președinte al partidului, cu toate că, în mod normal, ar fi trebuit soluționată întâi contestația formulată de "aripa Udrea".
Lucrurile s-au precipitat și președintele Comisiei de numărare și validare a voturilor, Mircea Toader, a ieșit public și a spus că Elena Udrea nu are ce contesta, deoarece procesele verbale au fost semnate inclusiv de reprezentanții săi care au făcut parte din comisie.
La rândul său, "aripa Blaga" a luat voturile și a plecat cu ele la sediul partidului din Modrogan. Scandalul dintre cele două tabere a luat amploare și mai mulți membri de partid s-au huiduit și înjurat între ei.
În acest context, când toată lumea aștepta ca lucrurile să se limpezească, președintele Traian Băsescu s-a arătat dezamăgit de cum s-a încheiat Congresul și a postat, după convenția PDL, un mesaj video pe pagina sa de Facebook, în care își anunța despărțirea de partid:
"Am văzut rezultatul Convenției PDL, cred că am fost cinstit cu acest partid. I-am spus că după aceste alegeri ne vom alege fiecare drumul. Modul cum nu au înțeles să fie democrați mă face să spun acum definitiv și pentru totdeauna: Adio, Partid Democrat. Astăzi ne-am despărțit. Ei nu mai sunt o piatră de moară pentru mine, eu nu mai sunt o piatră de moară pentru ei. Mă voi dedica construcției unei alte soluții de dreapta, cu oameni cinstiți, cu oameni care nu fug cu urnele, cu oameni care acceptă dreptul democratic al contestației și vreau să știți că nu voi face nimic pentru a aduce alături de mine vreo bucățică din PDL", a declarat Traian Băsescu.
Președintele a mai spus că PDL "a demonstrat că a putut fi pe o direcție democratică atâta timp cât a știut de un lider autoritar".
"Imediat ce au simțit că pot fi singuri, aripa fesenistă a partidului a răbufnit, iar Convenția de astăzi este proba că 50% din partid este încă ancorat în năravurile FSN-ului. Adio PD, adio PDL. Noi azi ne-am despărțit definitiv. Luați-vă drumul vostru, iar eu îl am pe al meu", a mai spus Băsescu, făcând și un gest de adio cu mâna.
Revenind la PDL, există tot mai multe indicii că "aripa Udrea" va părăsi partidul, urmând ca Elena Udrea să înființeze o nouă formațiune politică.
În plus, potrivit unor surse, o serie de primari importanți ai PDL o vor urma pe Elena Udrea în noua construcție politică, respectiv, primarul din Roman, Laureniu Leoreanu, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, primarul Brașovului, George Scripcaru, și primarul din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan.