Tudorel Toader, chemat de urgență la Guvern

232
Tudorel Toader, chemat de urgență la Guvern - tudoreltoader-1503500087.jpg
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a fost chemat de urgență la Guvern și discută de câteva minute cu premierul Mihai Tudose, după anunțul său privind modificările la trei legi al Justiției.


Mihai Tudose l-a convocat, după ședința de Guvern, pe ministrul Tudorel Toader la o discuție pe tema pachetului de legi privind justiția, pentru a-i cere detalii suplimentare, potrivit unor surse.

Convocarea a avut loc după terminarea ședinței de Guvern, la scurt timp după ce Klaus Iohannis a criticat într-un comunicat de presă măsurile propuse de Ministerul Justiției. Președintele a afirmat că ele reprezintă "un atac asupra statului de drept" și asupra luptei anticorupție, iar dacă vor fi adoptate ele vor "anula" eforturile României din ultimii 10 ani.

Până în acest moment, premierul Tudose nu a avut o poziție publică față de aceste propuneri, precizează News.ro.


Modificările semnificative la cele trei legi ale justiției anunțate miercuri de ministrul Tudorel Toader vizează majorarea vechimii pentru promovarea magistraților, dar și procedura de numire a șefilor instanțelor și Parchetelor.

Astfel, procurorul general, adjunctul acestuia și șefii DNA și DIICOT vor fi numiți de Secția pentru procurori a CSM, la propunerea ministrului Justitiei, și nu a președintelui, cum este acum, iar mandatul acestora va fi de 4 ani, și nu de 3 ani, ca în prezent. Șeful instanței supreme va fi numit în continuare la propunerea președintelui. De asemenea, magistrații pensionari nu mai pot fi reîncadrați.


O altă modificare vizează înființarea unei a treia direcții în cadrul Parchetului General, pe lângă DNA și DIICOT, care va face urmărirea penală în cazul magistraților suspectați de comiterea unor infracțiuni. Ministerul Public susține că nu a fost consultat în prealabil cu propunerile de modificări aduse de ministrul Justiției Tudorel Toader legilor justiției și trage un semnal de alarmă, susținând că aceste schimbări vor bulversa sistemul judiciar. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunță într-un comunicat că, până în prezent, nu a primit propunerile privind modificarea legilor justiției formulate de Ministerul Justiției.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.2246 secunde