Tun de milioane, cu încălzirea Mangaliei

2051
Tun de milioane, cu încălzirea Mangaliei - 9132d35ce5a0a7b6868f45dedb65fd28.jpg
Anul a început cum nu se
putea mai bine pentru
primarul Mangaliei și partenerii săi de afaceri. La finele lunii ianuarie, societatea de distribuție a agentului termic în municipiul Mangalia a încăput pe mâna unui nou acționar majoritar, o firmă obscură din anturajul de afaceri al edilului-șef.
Voci din consiliul local și Primăria Mangalia vorbesc despre o mega-afacere, prin care o societate cu capital social de 500 de lei și bilanțuri contabile dezastruoase reușește să pună mâna pe SC Rominservices Therm SA, singurul furnizor de apă caldă și căldură din oraș. Deși nu există încă date oficiale privind suma tranzacției, oameni din anturajul primarului vorbesc de o "tranzacție la blană". Adică s-a pus mâna pe pachetul majoritar doar cu obligația achitării unor datorii.

Tranzacție fulger
La sfârșitul lunii ianuarie 2011, societatea C&C Wealth Management SRL devenea acționar majoritar, cu 66,667%, la SC Rominservices Therm SA, furnizorul de agent termic în municipiul Mangalia. C&C prelua pachetul de acțiuni de la Rompetrol și Rominserv, valoarea tranzacției nefiind încă făcută publică. Restul de acțiuni sunt deținute de Intertherm SRL (21,111%) și Consiliul Local al municipiului Mangalia (12,222%).
Persoane autorizate din cadrul primăriei vorbesc despre o tranzacție cu un singur câștigător. "Inițial, s-a discutat pentru o sumă de vreo 90 miliarde de lei (vechi). Era de fapt datoria pe care SC Rominservices o avea la Rompetrol în contul achiziționărilor de combustibili pentru încălzire, datorie făcută pentru că primăria nu a achitat la rândul ei facturile pentru agentul termic".
C&C Wealth Management SRL a preluat pachetul majoritar la SC Rominservices Therm SA la data de 27 ianuarie. Imediat după preluare, patronul Cătălin Ciupercă și-a numit oamenii în funcții de conducere: Nikitas Adrian Simion (administrator și președinte al consiliului de administrație) și Marius Zăgăneanu (director).

Societate fără niciun angajat
C&C Wealth Management SRL a fost înființată în 2005, avându-l ca singur asociat pe Cătălin Ciupercă, un tânăr de 34 de ani din Tulcea. Capitalul social al firmei se ridică la fabuloasa sumă de… 500 lei, bilanțurile contabile indicând un SRL care se zbate cu greu, mai degrabă, să rămână pe linia de plutire a business-ului românesc decât să facă performanță. Din fericire, norocul a dat peste noapte peste Cătălin Ciupercă, acesta devenind un fel de mogul al termoficării din Mangalia. Cum o societate fără niciun angajat și cu venituri modeste reușește o astfel de afacere, este o întrebare pe care și autoritățile ar trebui să și-o pună.
În realitate, în spatele afacerii de milioane de euro, stă un singur om. Așa cum până acum a controlat dato-riile municipalității către firma de termoficare, la fel de bine poate gestiona și prosperitatea ei. Doar cheia succesului stă în banii publici din buget.
Ca să nu vorbim doar vorbe, să vedem unde și cum se întrepătrund interesele personale ale primarului Tusac cu afacerile domnului Ciupercă.

Village Tour, punctul de legătură
La o analiză mai atentă, observăm că firma care a preluat termoficarea Mangaliei se află de mulți ani în portofoliul de influență al primarul. Mai mult, patronul C&C, Cătălin Ciupercă, este un apropiat colaborator și partener de afaceri al edilului.
El a administrat, ani buni, afacerile primarului, chiar și când acesta s-a retras, doar cu numele, din ele.
Până în luna ianuarie a acestui an (dată la care a preluat Rominservices-ul), C&C Wealth Management SRL a administrat SC Village Tour SRL, firmă înființată de Claudiu Tusac și Johann Negrea în anul 2001. După 2008, când a câștigat Primăria Mangalia, Tusac a fost nevoit să se retragă din business. Doar de ochii lumii, căci prin niște inginerii contabile și mai multe mișcări, umbra lui continuă și acum să domnească acolo. Dovadă că mai multe firme ale doamnei Monica Grosu, soția lui Tusac, își au sediul social în curtea Village Tour, mai exact în Camping Zodiac. Inițial, Tusac și-a vândut părțile sociale de la Village Tour către o firmă din SUA – Washington DC, Mersina Investments LLC. Mersina nu a rămas datorare și i-a întors serviciul, numind-o pe Monica Grosu împuternicitul ei în România. De asemenea, Mersina i-a mai dat doamnei Grosu, cu titlul gratuit, părțile sociale de la Thalaso House SRL, pe care le cumpărase în prealabil de la Tusac cu 40.000 dolari, informa, la acea dată, site-ul de știri și anchete moravuri.ro.
Cum spuneam, imediat după tranzacția cu Rominservices, C&C Wealth Management SRL s-a retras din conducerea Village Tour. Începând cu data de 25.01.2011, Village Tour este administrată de Mariana Gabriela Tănăsăciuc, cumătra domnului primar (Tusac i-a botezat fata). Așadar, încrengătura de afaceri evidențiază destul de clar relațiile, chiar dacă nu la vedere, dintre Tusac și Ciupercă.

"Sper ca centralele termice să nu ajungă în paragină"
Reacțiile la o asemenea afacere nu au întârziat să apară. Dacă viceprimarul liberal Sorin Andrei spune că nu are informații suplimentare despre tranzacție sau istoricul firmelor implicate, consilierul PDL Paul Foleanu a sărit ca ars.
"Am auzit de cesiunea asta și mă tem că este o firmă apropiată primarului Tusac. Sper ca centralele termice să nu ajungă în paragină așa cum au ajuns străzile și spațiile verzi din Mangalia. Din câte știu eu, Cătălin Ciupercă a fost administratorul societății Village Tour, societate fondată de Claudiu Tusac încă de pe vremea când acesta nu era primar. Societatea Village Tour a încheiat un contract de asfaltare a municipiului, contract care, din câte știu, a fost prelungit imediat când Tusac a devenit primar. Mă miră faptul că o societate cu o cifră de afaceri cât a unui chioșc din Mangalia a devenit acționar majoritar în cea mai mare societate de interes local", a declarat Foleanu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9215 secunde