UDTR se pregătește de Ramazan Bayram

1032
2
UDTR se pregătește de Ramazan Bayram - udtrsepregatestederamazanbayram-1406298275.jpg

Articole de la același autor

Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) marchează Ramazan Bayram, una dintre cele mai importante sărbători religioase ale musulmanilor de pretutindeni.

În acest context, vineri, la sediul UDTR din Constanța, liderii uniunii s-au întâlnit cu jurnaliștii, tema evenimentului fiind "Sărbătoarea Ramazan".

Conferința de presă a fost susținută de președintele UDTR, Osman Fedbi, secretarul general, Ervin Ibraim și deputatul UDTR, Iusein Ibram.

În cadrul întâlnirii s-a vorbit despre semnificația "Lunii Ramazan" și a fost prezentat calendarul evenimentelor prilejuite de una dintre cele mai mari sărbători religioase a musulmanilor, "Ramazan Bayram".

"Luna Ramazan mai este numită și luna fericirii și a iertării, este luna pocăinței și a sacrificiului, fiind considerată de credincioșii musulmani cea mai importantă perioadă a anului. Luna Ramazan a început în data de 28 iunie când cei peste 26.000 de etnici turci din România au intrat în postul de purificare spirituală și trupească și se încheie în data de 27 iulie, cu trei zile de sărbătoare", a declarat președintele UDTR, Osman Fedbi.

La rândul său, deputatul UDTR, Iusein Ibram, a spus că învățăturile islamice impun ca timp de 30 de zile, credincioșii să parcurgă un ciclu spiritual profund, diferit de normele vieții cotidiene, caracterizat prin post și rugăciune.

El a mai precizat că, pe tot parcursul Lunii Ramazan din calendarul islamic, UDTR a organizat acțiuni cu caracter socio-umanitar și mese tradiționale de iftar. Conform tradiției, membrii UDTR vor petrece prima zi de Ramazan Bayram în familie, vizitându-și rudele vârstnice în semn de respect, după ce dimineața vor participa la slujba religioasă oficiată în geamii cu acest prilej.

Astfel, postul de 30 de zile se încheie cu trei zile de sărbătoare, în perioada 28-30 iulie când etnicii turci petrec în familii unde se vor bucura de dulciurile care vor umple mesele tradiționale. Totodată, în această perioadă, liderii UDTR vor merge în diverse localități din județul Constanța unde locuiesc credincioși musulmani și vor oferi pachete cu dulciuri celor sărmani. 

Comentează știrea

tttt
26 iulie 2014
De ce nu demisionezi gelile

Oare de ce nu demisioneaza dl gelil din functie de presedinte al tatarilor daca in statut scrie asa.

EscorteDinRomania.ro
1 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 05 Iulie 2014
Stire din Cultură-Educație : Ce sfinți dobrogeni vor fi prăznuiți
Sâmbătă, 28 Iunie 2014
Stire din Cultură-Educație : Musulmanii încep postul Ramazanului
Pagina a fost generata in 0.5211 secunde