UDTTMR caută soluții pentru a oferi asistență medicală gratuită

212
2 min citire
UDTTMR caută soluții pentru a oferi asistență medicală gratuită - udttmrmasarotundamedici260414-1367168660.jpg
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, o întâlnire cu medicii specialiști și de familie din rândul comunității, acțiune în cadrul căreia s-au abordat probleme referitoare la previziuni și evoluții ale stării de sănătate în rândul comunității turco - tătare din România. 
În deschiderea evenimentului, președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, le-a transmis celor prezenți că scopul acțiunii este pe de o parte de a se cunoaște, iar pe de altă parte de a stabili o legătură mai strânsă între medicii care provin din rândul comunității și uniune, astfel ca pe viitor să poată fi derulate proiecte de întrajutorare a comunității din punct de vedere medical. 
În acest context, președintele Gelil Eserghep a menționat că unul dintre proiectele principale ale mandatului său este de a construi un centru social pentru persoanele cu posibilități materiale reduse, care fac parte din rândul comunității, unde să poată primi asistență medicală gratuită. De asemenea, tot aici ar urma să fie cazați și tinerii din rândul comunității care studiază la Constanța, dar care nu au posibilități financiare să se întrețină. 
Tot președintele UDTTMR a anunțat că, în prima întâlnire a membrilor Consiliului Reprezentanților, va propune înființarea Comisiei de sănătate, din care vor face parte medici. De altfel, în cadrul întâlnirii, președintele i-a avansat prof. univ. dr. Iusuf Timurlenc propunerea de a coordona această comisie în calitate de președinte, acesta declinând însă oferta în favoarea "colegilor mai tineri". 
De cealaltă parte, și medicii prezenți la eveniment s-au arătat încântați de inițiativa conducerii uniunii de a se implica în monitorizarea stării de sănătate a comunității și și-au manifestat deschiderea de a contribui la toate proiectele în acest sens pe viitor, începând cel mai curând cu asigurarea unor consultații gratuite pentru persoanele cu posibilități financiare reduse care fac parte din comunitate. 
Prezent la întâlnirea cu medicii, directorul Direcției de Sănătate Publică din Județul Constanța, Constantin Dina, a declarat: "Am rămas puțin surprins de invitația primită de la dumneavoastră la o acțiune cu tema Previziuni și evoluții ale stării de sănătate a comunității turco-tătare, și asta pentru că nu a mai făcut nimeni un studiu în acest sens, nici în ceea ce privește comunitatea dumneavoastră și nici la nivelul altor comunități etnice din țara noastră. Este un lucru lăudabil ce se întâmplă, este o idee foarte interesantă și dacă se va merge până la capăt, va da niște rezultate spectaculoase". 
La evenimentul care a avut loc la sediul UDTTMR, a participat și subprefectul județului Constanța, Iucsel Selamet. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0349 secunde