Un senator vrea ca plagiatorii să fie trimiși la închisoare

89
< 1 min citire
Plagiatul ar putea să-i trimită pe cei care copiază direct în închisoare. O inițiativă în acest sens vine din partea unui senator independent. Dacă va fi votată de parlamentari, prevederea ar veni în completarea Codului Penal. Astfel, plagiatorii ar putea rămâne în spatele gratiilor până la 12 ani și ar fi sancționați cu retragerea titlului obținut în mod fraudulos.
"Furtul intelectual se exersează, din păcate, încă din școala primară când copiii prezintă, la școală, referate realizate prin metoda copy-paste de pe internet", susține senatorul independent Valeriu Todirașcu. El este cel care propune pedepse aspre pentru plagiatori.
Astfel, parlamentarul vrea ca obținerea unei diplome sau a unui titlu prin prezentarea ca originală a unei lucrări, fără a face trimitere la sursele originale să fie sancționată de codul penal. Inițiativa legislativă propune și ca folosirea de nume sau calități mincinoase să fie asimilată înșelăciunii și pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani.
Inițiativa ce pedepsește plagiatul a fost depusă de senatorul Valeriu Todirașcu la Senat, în calitate de prim for sesizat. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0328 secunde