Unde se depun cererile pentru tichetele de grădiniță acordate de Primăria Constanța

108
Unde se depun cererile pentru tichetele de grădiniță acordate de Primăria Constanța - gradi-1460978138.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții Primăriei Constanța îi anunță pe cei interesați că părinții copiilor care se încadrează în cuantumul venitului minim de 284 lei lunar pe membru de familie primesc tichete sociale în valoare de 50 de lei lunar, cu condiția ca cei mici să meargă, zilnic, la grădiniță. În acest sens, administrația publică locală, prin Serviciul de Asistență și Protecție Socială (situat pe strada Amzacea nr. 13, număr de telefon: 0241/484224), primește cereri - declarații privind acordarea stimulentului educațional.


În consecință, cei care se încadrează în program, mai exact părinții copiilor cu vârste cuprinse între trei și șase ani vor primi câte 50 de lei sub forma unui voucher cu care se vor putea cumpăra alimente, haine, jucării sau rechizite, produse să îi ajute să meargă la grădiniță. Vor primi vouchere copiii din familiile defavorizate al căror venit pe membru de familie nu depășește de două ori venitul minim garantat. Acordarea acestui tichet social se va face în funcție de prezența fiecărui copil la grădiniță, iar absențele motivate pot fi făcute numai pe o perioadă de 50% din timpul lunii în care aceștia merg la grădiniță.


Finanțarea acordării stimulentului educațional se va face din bugetul de stat prin sume defalcate din TVA alocate prin bugetele locale cu această destinație. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.1345 secunde