Primarul Vrabie, atac la Nicușor:

"USL înseamnă Umilința Social Liberală pentru că a umilit județul Constanța"

2013
Unul dintre membrii marcanți ai PSD Constanța, primarul comunei Peștera, Valentin Vrabie, s-a hotărât, și de această dată, să pună piciorul în prag și a refuzat să răspundă la comanda șefilor de partid de la Constanța. Mai exact, în cursul zilei de ieri, alte 14 organizații PSD, PNL și PC au fost chemate, în orașul Constanța, să semneze protocoalele de colaborare pentru formarea la nivel local a Uniunii Social Liberale (USL).
Singurul care a refuzat să se supună acestui ordin a fost primarul PSD al localității Peștera, Valentin Vrabie, aflat de ceva timp în conflict cu șefii de partid de la Constanța, în speță, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu.
De altfel, edilul din Peștera nu este la prima nemulțumire pe care o face publică vizavi de atitudinea celor care se consideră cei mai tari din județ care, după ce au obținut voturi de la locuitorii comunei Peștera, nici măcar nu au mai avut bunul-simț să le mulțumească. Cât despre vreun ajutor financiar privind localitatea Peștera, nici vorbă!
"Nu voi participa la încă o umilință, pentru că nu este vorba despre persoana mea, ci de o întreagă comunitate pe care eu o respect. Eu reprezint comunitatea localității Peștera, de oamenii de aici am fost ales și mă simt dator să-i respect pe cei care mi-au acordat votul. Vreau să-i respect cu cinste și nu să mă aplec în fața unora care au uitat cine i-a pus în funcții și au uitat să le mulțumească în vreun fel. Am să semnez acest protocol doar dacă vin să-și ceară iertare în fața comunității din Peștera, de la care au obținut voturi foarte multe, dar căreia nu le-a dat un leu și nici nu au venit vreodată, măcar din respect, pentru a mulțumi", a spus primarul Valentin Vrabie.
El a mai adăugat că existența comunei Peștera pe lista USL este, probabil, o greșeală de redactare.
"Acum, USL nu înseamnă Uniunea Social Liberală, ci Umilința Social Liberală. Chiar dacă suntem din Peștera, suntem oameni cu principii și demnitate și nu acceptăm să fim umiliți de unii care doar se cred lideri la PSD Constanța. Le urez succes în această Umilință Social Liberală pentru că așa ar trebui să se numească deoarece au umilit județul Constanța și au dovedit că nu au respect pentru cei care le-au acordat votul", a mai spus Vrabie.
Pe de altă parte, primarul Valentin Vrabie a mai explicat că, atunci când se semnează acest USL, ar trebui ca șefii Organizațiilor Județene de la Constanța să vină în fiecare localitate pentru a se semna și nu cei din localitățile județului Constanța să fie chemați la oraș pentru a semna protocolul.
"Asta ar demonstra că îi respectă pe cei din localitățile județului, că știu unde se află fiecare localitate de la care au obținut voturi ca să ajungă acolo unde sunt, pentru că cei care i-au pus în funcțiile acelea sunt cetățenii pe care ei nu-i respectă", a mai afirmat primarul Vrabie.
În altă ordine de idei, potrivit protocolului USL, cei care refuză să semneze vor fi excluși din partid. Rămâne de văzut dacă președintele PSD Constanța, Radu Mazăre, va avea curajul să-l excludă din PSD pe primarul localității Peștera, Valen-tin Vrabie, cel care a obținut, la alegerile locale din anul 2008, cel mai mare scor din țară, respectiv, 85,34%.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1769 secunde