"USL să renunțe la atacarea statului de drept"

233
Președintele PDL, Vasile Blaga, a susținut, ieri, că USL trebuie să se ocupe de economie, să respecte toate normele conviețuirii democratice și să renunțe la "atacarea statului de drept".
"Este momentul ca USL să renunțe la atacarea statului de drept și să se ocupe de economie, de criza economică și să respecte toate normele conviețuirii democratice. PDL este deschis dialogului în linia stabilită de Constituția României, de normele și cutumele democrației. În cazul în care USL refuză, România va merge direct în prăpastie", a declarat Blaga, într-o conferință de presă.
Președintele PDL a mulțumit românilor care au respins clar și fără echivoc încercările USL de a pune capăt ordinii de drept în România și care au sancționat prin neprezentare derapajele grave de la normele democratice într-un stat membru al UE.
"Rezultatul referendumului a demonstrat că românii nu iau în considerație solicitarea prin care USL a cerut demiterea președintelui României și au demonstrat că parcursul european al României nu poate fi oprit. Românii au alte priorități: locuri de muncă, creșterea prețurilor, nivelul de trai, plata ratelor, stabilitatea leului, subvențiile agricole și calitatea învățământului și a sănătății. Domnii Victor Ponta, Crin Antonescu și Dan Voiculescu nu au câștigat nicio majoritate la referendum. A fost o campanie fără precedent din punct de vedere al violenței și din punct de vedere al nivelului de încercare de fraudare a alegerilor", a adăugat Blaga.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 31 Iulie 2012
Stire din Politică-Administrație : Chiru sare la gâtul lui Mazăre
Pagina a fost generata in 1.4051 secunde