Valeriu Zgonea participă, la Budapesta, la conferința Economia Progresistă

53
Valeriu Zgonea participă, la Budapesta, la conferința Economia Progresistă - zgonea13632617051378366715-1380875967.jpg

Articole de la același autor

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, va participa vineri, la Budapesta, la conferința Economia Progresistă cu tema "Austeritatea eșuată: noi perspective economice progresiste în statele membre din Europa Centrală și de Est".




"Această inițiativă aparține Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European și își propune generarea unor dezbateri publice despre politicile economice și sociale la nivel european și global, la care să participe reprezentanți din mediul academic, politic, media și societatea civilă, astfel încât să contribuie la consolidarea și promovarea ideilor progresiste în aceste domenii", informează Camera Deputaților. 


La eveniment participă și Petru Gabriel Vlase, președintele Comisiei permanente a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și al senatorilor.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5243 secunde