Vasile Blaga, scos din joc de DNA. "PNL nu a făcut niciodată scut în jurul cuiva cercetat penal"

277
2

Articole de la același autor

Vasile Blaga a demisionat, ieri, din funcția de copreședinte al Partidului Național Liberal și coordonator al campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Mai mult, el a anunțat că a solicitat să fie scos de pe lista PNL Timiș pentru Senat.


Pe de altă parte, în zilele următoare va avea loc o reuniune a conducerii partidului pentru a stabili cea mai bună variantă de urmat în contextul demisiei copreședintelui liberalilor.


"În urma acuzațiilor care mi s-au adus astăzi, îmi voi dovedi nevino-văția în fața instituțiilor abilitate. Eu însumi sunt garantul respectării Statutului PNL și a tuturor deciziilor partidului. Nu pot să cer colegilor mei să respecte criteriile de integritate, iar eu să nu o fac. Ca atare, voi acționa în consecință și îmi depun demisia din funcția de copreședinte al Partidului Național Liberal și din cea de șef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an", a anunțat Vasile Blaga, printr-un comunicat de presă.


Reacția sa a venit după ce DNA a anunțat că procurorii anticorupție au dispus urmărirea penală pentru trafic de influență, față de senatorul Vasile Blaga, la data faptelor secretar general al Partidului Democrat Liberal, partid care se afla la guvernare.


Copreședintele PNL Vasile Blaga este acuzat de primirea în mod repetat, în perioada 2011 - 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum și de la Gheorghe Ștefan a sumei de 500.000 euro, despre a căror proveniență avea cunoștință.


Procurorii susțin că, în 2009, în cadrul formațiunii politice aflate la guvernare, a existat o înțelegere vădită între persoane cu funcții de conducere - secretarul gene-ral Vasile Blaga și vicepreședintele Gheorghe Ștefan - în sensul obținerii de bani pentru partid.


"Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea com-paniilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică unor firme dispuse să «cotizeze» pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte. În acest sens, suspectul Ștefan și-a folosit în mod direct influența deținută în mediul politic și a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană", precizează DNA.


Procurorii au constatat că res-pectiva persoană fusese agreată de Gheorghe Ștefan și Vasile Blaga și a fost dispusă să contribuie - indirect - la finanțarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferențială a unor contracte de achiziție publică unor diverse societăți indicate.


În acest context, deputatul liberal constănțean, Mihai Lupu, consideră că decizia lui Vasile Blaga prin care a renunțat la conducerea partidului nu va afecta formațiunea politică, chiar dacă alegerile parlamentare bat la ușă. 


"Domnul Vasile Blaga a demonstrat că are o moralitate ridicată, iar gestul său este o normalitate. Chiar dacă este doar cercetat a ales să-și dea demisia, comparativ cu alții de la alte partide care au fost deja condamnați și încă sunt în funcții. Cred că și asta ne diferențiază pe noi ca și partid față de alte formațiuni politice. După cum s-a putut observa, PNL nu a făcut niciodată scut în jurul cuiva cercetat penal, iar eu cred că românii apreciază asta. Cu siguranță, decizia de a demisiona a domnului Blaga nu va afecta partidul și pregătirea campaniei ele-ctorale", a declarat pentru Cuget Liber, deputatul liberal constănțean, Mihai Lupu. 


Comentează știrea

bravo
29 septembrie 2016
luati exempu

Poate si nesimtitii din PSD iau exempul si procedeaza la fel in astfel de stuatii,dar un cred ca la cati puscariasi au in partid raman fara membri

DODO
29 septembrie 2016
a fost odata un PDL

care facea ceea ce faceau toate partidele ( nimic nou ) fiecare avea carausii lor dar inca nu este clar care sint toti beneficiarii ( procentual la incasari ) Si uite asa veneau bani la partid si Base nu vedea si nu auzea ca doar era seful mare -OARE?

Articole pe aceeași temă

Luni, 26 Septembrie 2016
Stire din Politică-Administrație : Liberalii, ultimatum pentru PSD
Sâmbătă, 24 Septembrie 2016
Stire din Politică-Administrație : Demisie în conducerea PNL Constanța
Miercuri, 28 Septembrie 2016
Stire din Eveniment : Vasile Blaga, audiat la DNA
Pagina a fost generata in 0.5405 secunde