Video Vergil Chițac: „Nu se poate face o șosea de coastă fără consolidarea taluzului”

912
4 min citire
La Constanța, în Sala „Remus Opreanu”a Palatului Administrativ, comisiile parlamentare pentru Administrație Publică și Juridică au convocat o ședință extinsă pe tema dreptului de proprietate în zona costieră o problemă care afectează toate localitățile de la malul mării. La eveniment au participat reprezentanții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, Consiliul Județean Constanța, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Constanța, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța și primarii din zona costieră a județului Constanța.
În cadrul evenimentului, deputatul PNL Bogdan Huțucă a precizat că scopul acestei întâlniri este de a avea o imagine cât mai clară.
Scopul acestei întâlniri este să obținem o imagine clară și să determinăm în ce măsură Parlamentul poate genera un proiect de lege care să rezolve aceste probleme și să asigure reglementări unitare și corecte aplicabile în practică", a spus Bogdan Huţucă.
Deputatul PSD Constanța Daniel Gheorghe Georgescu a transmis că discuția se concentrează pe trei subiecte principale privind plajele și falezele litoralului: actualizarea anexelor inventarului statului român, clarificarea scopului studiilor geomorfologice comandate de ABADR și litigiile care au blocat dezvoltarea urbanistică și proiectele de consolidare a malurilor
Este important să purtăm astfel de discuții. Sunt aici în calitate de deputat de Constanța, în primul rând. Comisia înființată în 2022 are un scop precis - să delimiteze acea zonă costieră și să se identifice elementele care pot fi modificate în legislație, astfel încât să se evite astfel de litigii și să se evite haosul," a precizat Stelian Ion, deputat.
Printre primarii care au luat cuvântul s-a aflat și primarul Constanței, Vergil Chițac, a venit cu un mesaj ferm: proiectul șoselei de coastă nu poate avansa până nu este consolidat taluzul. Iar lipsa clarificării proprietății blochează inclusiv intervenții necesare la monumente istorice precum Biserica Greacă și Teatrul Elpis.
Cele mai mari probleme le avem cu zona de Taluz, pentru că în timp, s-a ajuns ca din punct de vedere al proprietății să fie delimitat. Niciodată, conform legislației, nu ar fi trebuit să aparțină unor privați. Avem probleme mari cu stabilitatea taluzului. Taluzul în momentul de față este compromis în diferite părți. Avem probleme într-adevăr în zona Bisericii Grecești, Esplanada. Proiectul nu este nu este stopat în momentul de față. Intrăm în licitație cu el. Șoseaua de Coastă, în momentul de față, ea întâmpină două probleme. Șoseaua de coastă trebuie să treacă pe proprietăți private, multe zone sunt în litigiu. Nu se poate face o șosea de coastă fără consolidarea taluzului. Până nu vom reuși să rezolvam probleme asta, nu vom putea avea reglementări urbanistice, mă refer la PUZ- uri, deși ele sunt în lucru. Nu putem fără să implicăm statul pentru a rezolva problema," a transmis Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța.
Președinții comisiilor prezente la Constanța au transmis în urma discuțiilor
Am identificat patru probleme, în urma celor prezentate: problema delimitării, problema suprapunerii dreptului de proprietate, problema economică și problemele de mediu. Ar trebui să fie o lege specială. Dacă nu avem proprietarul foarte clar stabilit, asta generează o problemă juridică. Cred că e important sa ne ducem în zona asta, să modificăm legea plajelor. Trebuie gândite într-un format special. Aș vrea să vă gândiți la o lege specială" a transmis Florin Roman, președintele Comisiei pentru Administrație publică.
Pot să vă spun că mie mi-a făcut foarte bine prezența aici, acum știu încotro să îmi întorc privirea. Toată problema pleacă de la faptul că nu există o procedură de delimitare stabilită. La îndemână pentru stat a fost un studiu științific, au stabilit domniile lor că faleza e de aici și până aici. Inventar de etapă ca urmare a lărgirii plajelor, s-au reușit și unele intabulări. După ce se clarifică aceste lucruri, ar trebui să intrăm în firesc. Nu ar fi deloc rău să trimiteți către comisie o propunere scrisă cum vedeți dvs. Peste 80% din discuții care se poartă în general, după ce se termină discuția, toată lumea pleacă, dar nimeni nu se apucă să facă ceva concret. Peste jumătate din problemele cu care ne confruntăm intrăm cel puțin în dezbatere și găsim o soluție. Nu vrem să văduvim nici statul, nici autoritatea publică." a transmis Ciucă Liviu Bogdan, președinte Comisia Juridică a Camerei Deputaților.
Până la apariția unor soluții concrete, proiectele majore rămân în așteptare, iar autoritățile locale și centrale sunt chemate să lucreze împreună pentru a stabiliza una dintre cele mai importante și mai sensibile zone ale României: litoralul Mării Negre.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0677 secunde