Breaking news Confort Urban a demarat lucrările de montare a separatorilor de trafic pentru crearea benzii unice de transport public pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu

724
< 1 min citire
Confort Urban a demarat lucrările de montare a separatorilor de trafic pentru crearea benzii unice de transport public pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu - 1-2-1762165001.jpeg
SC Confort Urban a demarat lucrările de montare a separatorilor de trafic pentru crearea benzii unice destinate autovehiculelor operatorului de transport public pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, între Trocadero și Dacia. Aceste lucrări fac parte din proiectele de mobilitate urbană finanțate prin Programul Operațional Regional – axa dedicată promovării mobilității urbane durabile, inclusiv prin creșterea atractivității serviciilor de transport public de călători.
Această etapă reprezintă ultima fază a proiectelor asumate de municipalitate prin cererile de finanțare și impuse de Uniunea Europeană, având ca obiective:
• îmbunătățirea serviciului public de transport;
• creșterea vitezei de deplasare și a siguranței călătorilor;
• atragerea unui număr mai mare de utilizatori către transportul public local.
Potrivit reprezentanților municipalității, proiectul contribuie la alinierea la strategiile și normele europene privind îmbunătățirea calității aerului, estimându-se o scădere anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră de aproximativ 1,4% după primul an de la finalizarea implementării. În plus, acesta vizează creșterea calității transportului public local și a infrastructurii aferente mobilității active – deplasarea pietonală și cu bicicleta.
În acest context, facem apel către constănțeni să NU își parcheze autoturismele pe carosabil. De asemenea, conducătorii auto sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0533 secunde