Vești bune la Nicolae Bălcescu. "Tinerii au fost și rămân o prioritate pentru mine"

1152
Vești bune la Nicolae Bălcescu.

Articole de la același autor

Primarul comunei Nicolae Bălcescu, Dumitru Timofte, a venit cu vești bune la început de an pentru tinerii din localitate. Mai exact, 65 de persoane vor primi loturi de teren pentru a-și construi o casă, după ce consilierii locali ai comunei au aprobat lista parcelelor în baza Legii 15/2003. 


"După cum am promis la începutul mandatului meu de primar, tinerii vor fi o prioritate permanentă pentru mine și primărie. Vin astăzi în fața dumneavoastră și vă anunț că 65 de tineri din Nicolae Bălcescu și Dorobanțu vor primi loturi de teren pentru a-și construi o locuință. Și când spun asta, mă refer că tinerii vor primi acest teren cu acte, cu documente, astfel încât să se poată apuca în mod legal de construirea unei case, și nu cum se întâmpla înainte, când loturile se dădeau pe vorbe sau scrise pe șervețele", a spus Dumitru Timofte, șeful administrației publice locale din comuna Nicolae Bălcescu. 


El a adăugat că toate acestea sunt posibile după ce Consiliul Local a aprobat lista terenurilor care vor fi acordate tinerilor în baza Legii 15/2003 pentru a-și construi o locuință. 


"Singurul care a votat împotrivă a fost Iulian Hanu, liderul consilierilor PNL, uitând că fiul lui a primit de la fosta administrație două loturi de teren în Nicolae Bălcescu. De asta l-ați votat oameni buni, ca să voteze pentru copiii lui, dar împotriva copiilor voștri! Mă bucură însă că 65 de tineri vor avea posibilitatea de a-și putea construi o locuință. 45 de loturi de teren se află în satul Dorobanțu și 20 în Nicolae Bălcescu", a transmis primarul Dumitru Timofte și prin intermediul paginii sale de socializare. 
Și, ca o dovadă că lucrurile bune nu se opresc aici, el a lansat un apel și către ceilalți tineri cu vârsta până în 35 de ani care nu au o locuință.  


"Invit tinerii cu vârsta până în 35 de ani să vină la primărie și să depună dosar pentru primirea unui lot de casă pe Legea 15/2003 sau cei care au depus deja cerere să vină și să-și actualizeze dosarul. Printre condițiile impuse de lege și Consiliul Local pentru a beneficia de un lot de casă se numără: părinții solicitantului să nu fi deținut în ultimii 10 ani un teren în suprafață mai mare de 500 mp în mediul urban și 5.000 mp în mediul rural, să aibă vârsta între 18 și 35 de ani, să aibă domiciliul în comuna Nicolae Bălcescu de cel puțin cinci ani, solicitantul să nu mai fi deținut, singur sau cu soțul/soția o locuință sau un teren destinat construirii unei locuințe", a spus Dumitru Timofte. 


Potrivit procedurii, toate cererile vor fi analizate de o comisie special constituită la nivelul Primăriei Nicolae Bălcescu, care va acorda punctaje după următoarele criterii: criteriul datei depunerii cererii - 5 puncte pe an, necăsătorit - 0 puncte, căsătorit - 5 puncte, fără copii - 0 puncte, 1 copil - 5 puncte, 2 copii - 10 puncte, de la 3 copii în sus - 15 puncte, tinerii care au adoptat copii - 5 puncte. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5773 secunde