Vicepreședintele PMP Cristian Preda a anunțat, vineri, în prima zi a campaniei electorale, că va vota cu Monica Macovei la alegerile prezidențiale, precizând că regretă că a criticat-o în câteva rânduri în mod nedrept și că retrage afirmațiile "făcute uneori în pripă".
"La prezidențiale, voi vota cu Monica Macovei! Suntem colegi în Grupul de Dialog Social, am lucrat împreună, vreme de cinci ani, în Parlamentul European,
ne-am aflat pe aceeași baricadă în PDL, atunci când eram în acel partid, azi dispărut. Faptul că, la alegerile europene din mai, am adoptat tactici diferite de reînnoire a mandatelor nu diminuează cu nimic solidaritatea noastră politică. Cu acel prilej, am criticat-o în câteva rânduri, în mod nedrept. Nu a răspuns cu aceeași monedă. Regret acele atacuri și retrag afirmațiile făcute, uneori, în pripă", scrie Cristian Preda pe pagina sa de Face-book.
Europarlamentarul Cristian Preda este vicepreședinte PMP, partid al cărui lider, Elena Udrea, este de asemenea candidat la Președinție. Preda nu a susținut însă această candidatură și chiar a cerut demiterea Elenei Udrea de la șefia partidului. Monica Macovei, europarlamentar PDL, candidează ca independent la alegerile prezidențiale.