Vicepreședintele Senatului, Cristian Diaconescu se află zilele acestea în SUA

530
Vicepreședintele Senatului, Cristian Diaconescu se află zilele acestea în SUA - diaconescu-1317192052.jpg
Vicepreședintele Senatului Cristian Diaconescu, președinte de onoare al UNPR, se află într-o vizită în SUA până pe 30 septembrie, informează site-ul oficial al senatorului.
Potrivit site-ului, programul acestei vizite oficiale cuprinde mai multe teme și parteneri instituționali de dialog. "Vor fi o serie de discuții și consultări la Departamentul de Stat, împreună cu Subsecretarul de Stat pentru Controlul Armamentului și Securitate Internațională, doamnă Ellen Tauscher, precum și cu adjunctul Secretarului de Stat pentru Afaceri Europene și Eurasiatice, Amb. Marie Yovanovitch".
Cristian Diaconescu va discuta, la Pentagon, cu adjunctul Subsecretarul de Stat pentru politici europene și NATO, amb. James Townsend. De asemenea, vicepreședintele Senatului va avea o întrevedere cu amb. Richard Morningstar, reprezentantul special pentru energie în Eurasia. "Această întâlnire este deosebit de importantă întrucât vizează dezvoltarea coridoarelor de transport energetic dintre est și vest, o temă pentru care România își manifestă un interes sporit", se arată pe site.
În cursul acestei săptămâni, vicepreședintele Senatului va avea întâlniri cu reprezentanți ai administrației americane la Casă Albă și sunt programate contacte la Consiliul Securității Naționale.
Vicepreședintele Senatului se va întâlni cu conducerea Partidului Democrat American, dar și cu nivelul de conducere al Institutului Național Democratic, acest institut fiind structura care se ocupă de pregătirea politică și cariera politică a celor care își desfășoară activitatea în Partidul Democrat.
Cu același prilej, Cristian Diaconescu va expune o prelegere la Universitatea de Apărare Națională cu privire la condițiile politico-militare de securitate, în viziunea României, relatează Agerpres.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 27 Septembrie 2011
Stire din Actual : Atac asupra ambasadei SUA
Marţi, 20 Septembrie 2011
Stire din Actual : New York-ul, în alertă maximă
Pagina a fost generata in 0.3799 secunde