Dănuț Culețu:

"Voi propune legi și amendamente care să ajute persoanele cu dizabilități"

1134
Candidatul Alianței România Dreaptă pentru Camera Deputaților pe Colegiul 9, Dănuț Culețu, a avut, ieri, întâlnire cu persoanele cu dizabilități din municipiul Constanța. În con-textul acestei întrevederi, președintele Forței Civice a vorbit despre proiectele legislative pe care le are în vedere dacă va ajunge în Parla-mentul României, proiecte menite să ușureze viețile persoanelor cu handicap și ale familiilor acestora. El și-a exprimat dorința de a colabora cu cei prezenți pentru a putea identifica, pe lângă problemele deja cunoscute, alte situații grele cu care aceștia se confruntă. 

"Am decis să mă întâlnesc cu dumneavoastră pentru că vă cunosc situația încă din perioada în care eram prefect. Știu o parte dintre problemele pe care le aveți și sunt de părere că, până în prezent, s-a făcut prea puțin pentru dumneavoastră față de cât era necesar. O societate civilizată știe cum să ajute persoa-nele care nu se pot ajuta singure. O astfel de societate există în Olanda, unde în centrele orașelor, cele mai frumoase case sunt ocupate de persoane cu dizabilități, locurile din față la concerte sunt rezervate lor și există toate faci-litățile necesare pentru ca acestea să trăiască în condiții normale. Îmi doresc să existe astfel de legi și prevederi și în România pentru ca și dumneavoastră să beneficiați de același tratament. Vă spun sincer că în mine aveți un prieten și aș vrea să-mi spuneți toate problemele pe care le aveți pentru ca de la acestea să pornim și să creăm proiecte legislative", a declarat Culețu.

Candidatul ARD le-a vorbit celor prezenți despre soluția pe care o are pentru problema locurilor de muncă. El a făcut o somație publică la adresa reprezentanților Ministerului Muncii, care, potrivit spuselor reprezentanților Asociației Naționale a Surzilor - Filiala Constanța, nu a alocat banii pentru subvenții de mai bine de trei luni. Aceiași reprezentanți au explicat faptul că, deși în urmă cu ceva timp au reușit să contracteze un proiect cu finanțarea UE pe care l-au implementat în proporție de 100%, nu au primit, nici până în prezent, ultima tranșă de bani alocată acestei inițiative.

"Problema locurilor de muncă este cea care îi afectează pe mai toți oamenii care se află în această situație. Deși legea obligă instituțiile ca 4% dintre angajați să fie din rândul persoanelor cu dizabilități, aceasta nu este respectată și nu sunt aplicate sancțiuni. Voi vorbi cu fostul Avocat al Poporului, Gheorghe Dancu, pentru a vedea de ce sunt încălcate drepturile dumneavoastră și de ce Ministerul Muncii nu a dat acei bani pentru subvenții. De asemenea, mă voi interesa cum putem soluționa și problema privind finanțarea pentru proiectul UE", a declarat Culețu.

Acesta a precizat că, pentru persoanele care doresc să facă proiecte pe fonduri europene menite să ajute persoanele cu dizabilități, va apela la prietenii săi care dețin firme de con-sultanță pentru a-i ajuta în mod gratuit. Tot în cadrul acestei întrevederi, Culețu a promis că va semna un contract de colaborare prin care va cumpăra felicitările realizate de persoanele cu dizabilități pentru a le oferi copiilor cu o situație materială proastă. Acesta a ascultat atât problemele generale, cât și probleme punctuale cu care se confruntă fiecare persoană în parte, în funcție de dizabilitate, promițând că își va da silința să găsească soluționare pentru acestea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5909 secunde