Rectificarea bugetară de sfârșit de an, pe care Guvernul ar urma să o aprobe miercurea viitoare, va fi una negativă, întrucât încasările la buget sunt mai mici cu 3,8 miliarde de lei față de estimări, a declarat vineri premierul Victor Ponta.
"Avem miercuri rectificarea bugetară. Avem o rectificare bugetară negativă, pentru că încasările prevăzute sunt mai mici cu aproximativ 3,8 miliarde de lei. Asta înseamnă pentru fiecare dintre dvs. resurse mai puține până la sfârșitul anului și asta înseamnă că pentru 2014 ministrul de Finanțe, pe baza estimărilor, de data aceasta mai realiste ale ANAF, trebuie să construiască, să prezinte scenariile realiste", a explicat Victor Ponta, citat de Agerpres.
În acest sens, el i-a solicitat vicepremierului Daniel Chițoiu, ministru al Finanțelor, să prezinte conducerii PNL și Guvernului scenariile realiste privind bugetul pe 2014 - "ce putem să scădem, ce putem să oferim mai mult" -, astfel încât discuțiile vizând proiectul de buget pentru anul viitor să se finalizeze până la începutul lunii noiembrie.
În context, el a ținut să respingă afirmațiile din presă referitoare la majorarea cotei unice de impozitare, dând asigurări că aceasta va rămâne la nivelul actual, de 16%.