Claudiu Palaz:

"Vor pleca mulți primari din PSD, va fi o surpriză plăcută"

3539
15

Articole de la același autor

Într-un interviu acordat ziarului "Cuget Liber", prefectul Claudiu Palaz a vorbit despre alegerile care urmează, atitudinea primarilor PSD față de liderul lor, Nicușor Constantinescu, și averile președintelui CJC și primarului Radu Mazăre.

- În ultimii doi ani, ați fost un fel de războinic al județului Constanța. V-ați luat la trântă cu Tusac, Nicușor, Mazăre, Mariana Mircea. Vă este greu să luptați cu toți?

- Nu este greu, atâta timp cât am de partea mea legea, iar acțiunile pe care le fac sunt în spiritul legii. Eu cred că aplicarea legii trebuie să fie aplicarea legii și atâta, fără niciun alt fel de interpretare, indiferent dacă doare sau nu. Mai ales când avem de-a face cu persoane ale căror acțiuni se duc spre latura penală.

- Vorbiți-ne despre problemele de la Mangalia și Cernavodă.

- Primarul Tusac este singurul ales local ale cărui acțiuni au sfidat total legislația. Toate acțiunile au fost împinse spre latura penală. Vorbim despre delapidare și n-am fost eu ca prefect cel care a spus asta. Dacă vă amintiți, acest lucru a fost afirmat de instituțiile abilitate, precum reprezentanții Curții de Conturi și cei de la Garda Financiară, în urma verificărilor care au fost făcute. Referitor la Cernavodă, poate situația nu este aceeași ca la Mangalia, însă hotărârile de consiliu și dispozițiile date de primarul Mariana Mircea trebuiau atacate sau sancționate. Nu aveam cum să accept astfel de poziții, în condițiile în care aprobarea actelor administrative la nivelul Primăriei Cernavodă a lezat interesele cetățenilor.

- Ce puteți spune despre Nicușor Constatinescu și Radu Mazăre, privind situația declarațiilor de avere?

- Banii ăștia sunt bani furați și o afirm cu toată responsabilitatea. Nicușor Constan-tinescu n-a fost în stare să iasă public și să își justifice averea. Se bazează pe faptul că, la ora aceasta, legislația permite verificarea averilor doar din 2007, dar eu nu am spus că trebuie aplicată legislația actuală. Eu am spus că au niște bani în conturi în declarațiile de avere din perioada 2000-2003 și că nu au justificare pentru ei. Știți foarte bine că există hârtie de la Finanțe prin care se arată că firmele lor erau pe pierdere în acea perioadă și nu s-a ridicat niciun dividend. Păi dacă nu s-a ridicat niciun dividend, iar ei erau funcționari publici, Nicușor era consilier local, iar Mazăre era primar, de unde aveau banii respectivi? Dacă ies public și spun «Uite, din salariu, strâns bănuț cu bănuț, am făcut atâtea milioane» îi salut și le cer scuze, dar la ora asta chiar nu au cum să justifice acești bani. Sigur că sunt bani obținuți nelegal, sunt bani negri. Ei i-au trecut în declarația de avere mergând pe premisa «Nu mă întreabă cum am făcut primul milion».

- Lămuriți acuzațiile privind declarația dumneavoastră de avere.

- Nu mă miră aceste materiale. Să nu uităm că, în 2001, mi-a mai fost verificată averea odată. Atunci a fost o plângere făcută de Mazăre. Văd că aceștia doi și-au făcut o obișnuință, mă iau pe rând. La acea dată, mi-a fost târâtă toată familia în procese, inclusiv soția și nuntașii. Au fost chemați toți cei care au participat să declare dacă au dat sau nu bani în plic, deci o situație super penibilă la care m-a supus Radu Mazăre. Acum vine rândul lui Nicușor să facă acest lucru. De acord. Dacă ei au pretenția ca eu să fiu transparent, le cer și eu același lucru. Eu am fost la ANI, mi-au transmis documentele necesare pentru justificarea averii de la această dată și aștept raportul de finalizare a acestei verificări. Cert este că eu nu am niciun contract cu statul așa cum au firmele lor.

- Valentin Vrabie și Nicolae Matei au declarat că ar putea să plece din partid pentru că nu se înțeleg cu Nicușor. Vor mai exista și alți primari PSD care vor lua această decizie?

- Cu certitudine. Am informații concrete, oameni care au venit și au spus că nu sunt deloc mulțumiți de atitudinea de despot a lui Nicușor și nu vor mai accepta încă patru ani să fie umiliți de acesta. Nu văd de ce le-ar fi greu să plece în perioada alegerilor. Sunt primari puternici care și dacă nu și-ar face campanie și ar sta acasă ar fi aleși de către cetățenii din localitate. Să dăm Cezarului ce este al Cezarului. Astfel de poziții trebuie apreciate. Demnitatea unui om nu trebuie călcată în picioare de cei care dețin funcții de conducere. Nicușor asta a făcut, și nu doar față de primari, ci față de toate persoanele care relaționează cu acesta, de la investitori, până la aleși locali. Sunt destui primari în această situație. Sunt convins că timpul vă va arăta și va fi o surpriză plăcută. Cu siguranță peste 10.

- Mai sunt două luni până la alegeri, când începeți pregătirile?

- Mi-au venit documentele pentru organizarea alegerilor. Deja serviciul juridic lucrează la procesul electoral. Sunt convins că nu vor fi probleme și ne vom încadra în timp. Avem experiența necesară de atâta timp și știți foarte bine că toate au fost în regulă la nivel de Constanța, fără incidente. Mai puțin referendumul unde legea a fost călcată în picioare de Nicușor Constantinescu prin organizarea acțiunii de către dumnealui, fără să fie implicat prefectul. Nu-mi doresc să avem probleme și să se comită ilegalități și la alegeri, dar asta nu înseamnă că aceste situații nu se vor ivi. Vom lua toate măsurile pentru a nu avea astfel de situații în județ.

- Se tot vorbește despre o candidatură a dumneavoastră la CJC. Aveți astfel de intenții?

- Deocamdată sunt prefect și, după cum știți, am fost apreciat ca unul dintre cei mai buni prefecți din țară. Acest lucru m-a făcut să am satisfacția muncii. De fiecare dată, ceea ce a spus prefectul cu privire la nerespectarea legii de către reprezentanții altor instituții s-a dovedit a fi adevărat. Dacă mă voi hotărî la un moment dat să candidez la una dintre cele două funcții, respectiv cea de primar sau cea de președinte al CJC, voi anunța.

Comentează știrea

15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
mark
19 martie 2012
hotu vb de hoti!!

vagabondule u de unde ai milioane de euro...ciocu mic...la puscarie cu tine!!!! ..ii munciti pe amariti aia din loc PIETRENI ptr doi lei, va bate-ti joc de ei si tu si tactu!!!! ...HOTILOOOR

NELU
19 martie 2012
PREFECTUL

CE TOT IL LAUDATI PE ACEST INDIVID. A PIERDUT TOATE PROCESELE CU TUSAC CU, NUCUSOR, CU MAZARE, CU MARIANA MIRCEA. VOI CUGET LIBER ATI RAMAS TOT ZIARUL PCR, LAUDATI, CHIAR DACA NU MERITA

fetita nazdravana
19 martie 2012
dosnicul

un repetent infractor,are tote sansele sa ajunga acolo unde a fost si taicasu,o sa-i placa pentru ca e stiut ca-i plac baietii

rex
19 martie 2012
jos ciuma portocalie

Nu legea o ai de partea ta, ci puterea data de hrana cu duhoarea emanata de hidosul urat mirositor. De acolo ai tu putere, duhoarea emanata de hidos este hrana de baza a ta si a corului de bocitoare din pd.

anti gunoaie si mizerie din centrul orasului,peninsula si cam in toate cartierele orasului
19 martie 2012
doresc sa protestez impotriva nesimtirii primarului, a parazitismului angajatilor primariei si neimplicarea generala a institutiilor subordonate primariei

1, sa va fie rusine ca orasul asta e plin de maidanezi si gropi de gunoi2,politia locala nu se implica cu mai nimic in solutionarea problemelorscandalurilor nocturne,3,majoritatea angajatilor primariei freaca menta in birouri..sunt doar cateva din nemerniciile aruncate asupra bietilor constanteni de cand a venit ciiuma mazareasca...iata si problema carutelor care merg de-a valma cu gunoaie si peturi -asta cand nu fura -merg rromii sau aia de la tzara nestingheriti de nimeni prin oras,desi e interzis de lege,problema e tot in raspunderea primariei si a politiei locale care e in subordinea lui mazare acum ...ce draku faceti, putorilor?

cristi
19 martie 2012
legume infractionale

are dreptate ,la puskarie cu zarzare si banda lui de hoti! la puskarie cu nicusor porcu! trebuia inkis din seara in care a fost gasit beat mort la volan si sforaind in intersectie!!!! un bosketar,un santzist(adika zace in santzuri) si drogangiu pedofil cu putza mika(barfesc gagicile,pe bune) au ajuns sa conduca un oras asa mare!

jean
19 martie 2012
tusac

sa ti fie rusine tusac spui ca te luoti cu constantinescu si mazare cand colo ce sa vezi toate procesele le ai pierdut si te dai in continuare mare zoro cand tu nu ai facut nimic de doi ani pentru orasul asta sa vedem si noi ceva de la tine toti alergati dupa ciolan nici macar pe alti nu ai lasat sa si faca treaba foamea asta de ciolan va da mari batai de cap si tie si lui chiru lepadaturilor nu stiti decat sa faceti rau orasului nimic bun sa faceti nu stiti rusine sa ti fie tusac

jean
19 martie 2012
tusac

sa ti fie rusine tusac spui ca te luoti cu constantinescu si mazare cand colo ce sa vezi toate procesele le ai pierdut si te dai in continuare mare zoro cand tu nu ai facut nimic de doi ani pentru orasul asta sa vedem si noi ceva de la tine toti alergati dupa ciolan nici macar pe alti nu ai lasat sa si faca treaba foamea asta de ciolan va da mari batai de cap si tie si lui chiru lepadaturilor nu stiti decat sa faceti rau orasului nimic bun sa faceti nu stiti rusine sa ti fie tusac

mark
19 martie 2012
mafiotu de palaz

PALAZ= MAFIOT....PALAZ= LA PUSCARIE.....PALAZ =FOAMEA DUPA MILIOANE DE EURO.....PDL=PARTID MAFIOT

mark
19 martie 2012
javra

cite sute de mii sau milioane de euro ai trimis la bucuresti sa ajungi prefect ??? De ce nu spui constantenilor cum ai facut tu milioanele de euro daca esti atit de curat pe cit pretinzi ?? spune javra ordinara!!!

15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4487 secunde