Zi plină de evenimente la Medgidia

179
Zi cu multe semnificații religioase, ziua de 21 mai a fost o zi plină de evenimente la Medgidia. Primarul municipiului, Marian Iordache, a încercat să dea curs invitațiilor și sa ia parte la evenimentele ce au marcat această zi. De dimineață, la Monumentul Eroului Român a fost oficiată slujba de comemorare a ostașilor căzuți pe câmpul de luptă și s-au depus coroane de flori în memoria acestora. 


Și-au prezentat omagiul pios în fața monumentului și au depus coroane de flori: Asociația Veteranilor de Război Mircea Dragomirescu, Garnizoana Medgidia, Jandarmeria Medgidia, Poliția Medgidia, Primăria Municipiului Medgidia, Consiliul Local Medgidia, Poliția Locală, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere Roland Pârlăgeanu, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere Tomis, Asociația Cultul Eroilor, Asociația Revoluționarilor Decembrie 89, Asociația M10 Medgidia, Partidul Conservator, Partidul Național Liberal, Uniunea Democrată a Turco-Tătarilor Musulmani, Uniunea Democrată Tătară, elevi ai Școlii Mircea Dragomirescu. Tot în cadrul acestui ceremonial, au transmis gândurile cu prilejul acestei zile primarul localității, Marian Iordache, comandantul garnizoanei, col. Florin Pâcleanu, și general de brigadă în retragere Petre Stoica. 


"Prin jertfa lor pentru neam și omenire, eroii noștri seamănă cu Domnul Iisus Hristos. Nu știm dacă ei sunt în cartea sfinților, dar credem cu tărie că Dumnezeu le-a pregătit un loc special pentru că au îndeplinit acea poruncă care spune că: mai mare dragoste decât acesta, nimeni nu are, ca sufletul lui să-l pună pentru prieteni săi. Datoria noastră este să-i cinstim pe eroii neamului, deoarece un popor fără eroi nu poate fi de conceput," a spus primarul municipiului.


Și pentru elevii și cadrele didactice de la Școala "Constantin Brâncuși" a fost sărbătoare mare. Aici s-a organizat un eveniment dedicat școlii, în cadrul căruia au fost premiați elevii merituoși care au obținut premii la nivel județean și național. Primarul Marian Iordache a rostit cuvântul de deschidere a festivității, adresându-le tuturor celor prezenți urări de sănătate și putere de muncă, pentru a obține rezultate la fel de bune ca până acum.


Tot astăzi, edilul a participat și la serbarea hramului Bisericii "Sfinții Constantin și Elena" din Valea Dacilor, unde a luat parte la slujba religioasă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4252 secunde