Zona Podului de la Butelii, reamenajată de investitorii Complexului Corall

1728
Consilierii locali constănțeni au aprobat o hotărâre privind încheierea unui acord de parteneriat între municipiul Constanța, SC SCIL Confort Urban SRL și SC "Temestate" SRL.
Potrivit viceprimarului Constanței, Decebal Făgădău, este vorba despre un acord privind sistematizarea zonei la Podului de la Butelii, acolo unde va fi ridicat complexul Corall. El a precizat că, în zona respectivă, investitorul va amenaja toată porțiunea în ceea ce privește traficul.
"A fost nevoie de acest acord pentru a putea preda terenurile investitorului, care, după finalizarea lucrărilor, le va preda înapoi municipalității. În zonă vor fi amenajate alei, sensuri giratorii, și va fi chiar reabilitată strada, care se va numi strada Justiției. Este un proiect benefic, mai ales că, pentru sistematizarea zonei, municipalitatea nu plătește niciun ban de la buget, totul fiind făcut pe cheltuiala investitorului", a declarat Decebal Făgădău.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4358 secunde