Atenţie la înţepăturile insectelor! Nu sunt de neglijat!

152
Atenţie la înţepăturile insectelor! Nu sunt de neglijat! - intepaturi-1689177728.jpg

Articole de la același autor

Vara, tot mai multe persoane sunt înţepate de insecte. Tocmai de aceea, este bine să ştiţi cum să reacţionaţi în astfel de cazuri. Măsurile de prim ajutor sunt importante, iar în unele cazuri pot salva viaţa. Crucială este reacţia victimei la veninul insectei. Cei mai mulţi oameni nu au probleme şi îşi pot trata înţepătura fără ajutor medical de specialitate, însă reacţiile severe au nevoie de asistenţă medicală urgentă.

Potrivit dr. Andreea Stănculescu, reacţiile alergice apar în cel mult zece minute de la înţepătură. Printre reacţii se numără: dureri de cap sau în piept, febră, umflarea feţei, a limbii, buzelor sau a corpului, dificultăţi de respiraţie, leşin. În astfel de situaţii este necesară intervenţia de urgenţă a medicului. În general, înţepătura dă o reacţie locală de durere, înroşire şi umflare. Dacă sesizaţi umflături şi în alte zone, adresaţi-vă medicului.

Dacă victima este alergică, cei din jur trebuie să reacţioneze rapid.

Foarte important este să verificaţi felul în care respiră victima, se asigură că nu îi obturează nimic respiraţia, iar dacă aceasta nu mai respiră, începe masajul cardiorespirator, până la venirea ambulanţei. De asemenea, se scot bijuteriile de pe corpul victimei care pot obtura circulaţia venoasă, mai ales dacă pielea victimei începe să se umfle.

Cei fără alergii încearcă să scoată uşor acul din piele, cu calm şi delicateţe, se pot ajuta de un card sau de o pensetă. Atenţie! Nu se stoarce! Zona afectată se spală apoi, se dezinfectează şi se pune gheaţă pentru dezumflare şi ameliorarea durerii. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6888 secunde