Amendat şi cu maşina confiscată de polițiștii locali constănțeni

670
Amendat şi cu maşina confiscată de polițiștii locali constănțeni - autoutilitara-1689177814.jpeg

Articole de la același autor

În cursul zilei de miercuri, 12 iulie, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au surprins în traficul rutier un conducător auto care transporta deșeuri și se deplasa pe un alt traseu decât cel care duce spre depozitul autorizat. Potrivit Primăriei Constanța, acesta a aruncat deșeurile transportate pe strada Crișului din municipiul Constanța. Persoana în cauză a fost sancționată cu amendă de 30.000 lei. De asemenea, bărbatul a rămas și fără autoutilitară, care i-a fost confiscată de oamenii legii.

Pe această cale, vă reamintim că polițiștii locali monitorizează în permanență întreg municipiul Constanța și manifestă toleranță zero față de persoanele care încalcă prevederile legale. Totodată, trebuie să înțelegeți că depozitarea ori abandonarea necorespunzătoare a deșeurilor de orice fel poate produce consecințe destul de grave asupra mediului înconjurător. „Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației de mediu la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail [email protected]”, au precizat reprezentanţii municipalităţii. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4544 secunde