Bolnavii de cancer vor fi tratați la cele mai noi standarde în Constanța

1225
Bolnavii de cancer vor fi tratați  la cele mai noi standarde în Constanța - spitaluljudeteanbolnavioncologie-1336579723.jpg
După inaugurarea recentă a noii unități de Ortopedie, dar și a sistemului ultramodern de supraveghere video, Spitalul Județean Constanța va avea, de săptămâna viitoare, o secție nou-nouță dedicată Oncologiei. Constănțenii bolnavi de cancer vor fi tratați, astfel, cu aparatură de ultimă generație, în cele mai bune condiții.

Lucrările pentru Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța se vor finaliza în scurt timp, iar pe 17 mai unitatea va fi inaugurată oficial de conducerea unității sanitare. "Este o secție refăcută în totalitate și va avea și o altă locație. Noua unitate a fost construită în așa fel încât să asigure tratamentul bolnavilor oncologici în condiții cât mai bune", a declarat, ieri, dr. Dan Căpățână, managerul Spitalului Județean. Secția a fost amplasată la demisolul spitalului, lângă actualul centru de cobaltoterapie. "În acest fel se va facilita accesul pacienților către cobaltoterapie", a mai spus medicul.

Doar 25 de paturi pentru pacienții cu cancer
Secția de Oncologie inaugurată săptămâna viitoare va fi dotată doar cu 25 de paturi pentru bolnavi. Dr. Căpățână ne-a explicat, însă, că acest număr de paturi este suficient în condițiile în care în Constanța mai există și două centre private de terapie oncologică. "Am micșorat numărul de paturi pentru că au apărut centre private în Constanța și nu pot decât să salut acest lucru. Concurența face bine în orice societate. Este vorba despre două centre private de Oncoterapie care împreună au în jur de 50 de paturi. Cu cele 25 ale noastre sunt mai multe decât erau înainte pe toată Dobrogea", a declarat medicul.
Potrivit managerului SCJU, faptul că mai există și alte centre de Oncologie nu face alt-ceva decât să crească stan-dardele serviciilor medicale care sunt oferite pacientului. "Pentru a nu pierde pacienții care merg la privat și noi trebuie să ne aliniem la niște standarde", a mai spus dr. Dan Căpățână.

Investiție de peste 2 milioane de euro
Secția de Oncologie a fost re-construită în întregime din fonduri asigurate de Ministerul Sănătății, mai aflăm de la managerul Spita-lului Județean. "Reparația capitală a Oncologiei a fost făcută exclusiv cu bani de la minister. Costul final este în jur de 2 milioane de euro", spune dr. Căpățână. În schimb, mobilierul a fost cumpărat cu bani din sponsorizări. "Paturile și noptie-rele au fost achiziționate dintr-o sponsorizare venită de la Regia Autonomă Județeană de Apă Con-stanța. Țin să îi mulțumesc directorului Felix Stroe, cel care din propria inițiativă a convocat Consiliul de Administrație pentru a ne oferi acești bani", a menționat șeful SCJU.

Cel mai modern centru de terapie Oncologică din țară
Secția de Oncologie a fost reconstruită în totalitate și pentru că Spitalul Județean vrea să ridice, în viitorul apropiat, un nou centru de terapie oncologică în curtea unității medicale.
"Lucrările ar putea costa aproxi-mativ 10 milioane de euro, dar nu este o investiție pentru doi ani, ci probabil pentru 50 de ani. Deocamdată nu știm proiectul definitiv și nu putem estima timpul de execuție, dar eu spun că într-un timp rezonabil Constanța va avea cel mai modern centru de terapie oncologică din țară în materie de chimioterapie și radioterapie", a precizat managerul unității medicale.
Centrul va fi dotat cu simulator, acceleratoare liniare de particule, care reprezintă cea mai modernă metodă de radioterapie din lume, dar și brahiterapie, o terapie specială pentru tratamentul cancerului de col uterin. În prezent, conducerea spitalului poartă discuții cu arhitecții pentru a stabili unde și cum vor construi noul centru. "Am făcut deja studiile geotehnice pentru a vedea dacă terenul din jurul spitalului rezistă unei asemenea construcții. Acum urmează să discutăm cu proiectanții pentru a vedea care este cea mai bună soluție", a spus dr. Căpățână.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3466 secunde