Campanie de depistare a bolilor coloanei vertebrale la elevi, în Mangalia

218
2 min citire
Peste opt sute de elevi au fost investigați, de către specialiștii Sanatoriului Balnear și de Recu-perare Mangalia, în vederea depistării afecțiunilor coloanei vertebrale, boli care, nedepistate și necorectate din timp, pot afecta grav starea de sănătate.
"Potrivit unui parteneriat de colaborare între Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia și Școala cu clasele I-VIII nr. 3 din localitate, personalul medical a efectuat, în al doilea trimestru al anului, un consult medical de specialitate pentru depistarea precoce a tulburărilor de statică posturală. Copiii care au afecțiuni ale coloanei vertebrale vor fi supuși unui tratament recuperator", a declarat dr. Laura Maria Condur, manage-rul general al unității.
Medicul susține că în situația în care nu a fost identificat nimic patologic, elevului i s-a spus acest lucru și i-a fost dată o recomandare cu reguli de profilaxie primară a tulburărilor de statică vertebrală. Cei cu pro-bleme au primit de la medicul de cabinet o scrisoare medicală către medicul de familie, document în care au fost înscrise diagnosticul și recomandările. 
Se pare că cei mai mulți dintre copii suferă de scolioză, cifoză, sau lordoză, după cum susține și dr. Magdalena Dumitrescu, medic specialist Recuperare, medicină fizică și balneologie.
Aceste probleme ale coloanei vertebrale la copii, al cărui număr este în continuă creștere, sunt favorizate de lipsa exercițiilor fizice, orele de stat în fața calculatorului și greutatea exagerată a ghizdanului, sunt de părere specialiștii. 
"Pentru ca copiii și tinerii de azi să nu ajungă în număr mare viitori pacienți ai spitalelor, pot fi luate o serie de măsuri rapide și eficiente împotriva apariției acestor afecțiuni. Autoritățile statului, școlile și părinții trebuie să încurajeze practicarea spor-tului de masă, din ce în ce mai neglijat în societatea de astăzi. De asemenea, mobilierul școlar trebuie adaptat la fiziologia coloanei vertebrale. În plus, este necesară colaborarea părinților cu școala și difuzarea infor-mațiilor cu privire la modalitățile de evitare a greutății ghiozdanului. Nu în cele din urmă, este necesară o legislație adecvată privind examinarea medical obligatorie și inițierea unor programe de depistare precoce la copiii cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani, înainte de agravarea deficiențelor fizice", a mai spus dr. Dumitrescu.
"O societate în care copiii și tinerii sunt feriți de astfel de probleme este una sănătoasă, cu adulți apți să asigure viitorul comunității, care nu secătuiesc resursele în defavoarea celor care au mare nevoie de ele, cum ar fi părinții și bunicii noștri", a conchis dr. Laura Maria Condur.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0409 secunde