Cancerul de piele descoperit timpuriu, o viață salvată

380
Cancerul de piele descoperit timpuriu, o viață salvată - melanom-1471619595.jpg

Articole de la același autor

Deși avertizările medicilor specialiști dermatologi, în ceea ce privește cancerul de piele, par doar o glumă, pentru mulți dintre noi însă, odată puși față în față cu boala, lucrurile se schimbă. De aceea, prevenția este elementul esențial în a avea o viață cât mai lungă și cât mai sănătoasă.

Vara este ca un miraj, de aceea toată lumea vrea să beneficieze cât mai mult de razele soarelui și, de multe ori, persoanele care merg la plajă uită să mai plece acasă. Expunerea aceasta bruscă și îndelungată la soare, mai precis la razele ultraviolete, provoacă modificări iremediabile în organism.

"Sunt mai multe forme de cancer cutanat: epiteliom de tip bazocelular, spinocelular, dar cel mai redutabil cancer de piele este melanomul, care este foarte rapid metastazant, cu o rată de supraviețuire de aproximativ 5 ani, foarte redusă", a declarat dr. Emma Gheorghe, medic specialist dermatolog.

Cancerul cutanat este asimptomatic, de aceea este foarte des descoperit în faze avansate. Medicii specialiști sfătuiesc să nu se exagereze cu expunerea la soare și, din când în când, mai ales persoanele care au pielea sensibilă ori cu probleme, să treacă și pragul dermatologului, pentru că un cancer descoperit în fază incipientă este o viață salvată.

"Există terapii în care s-au investit foarte multe fonduri, pentru cercetarea acestor boli și pentru descoperirea terapiei, cu toate astea, prognosticul rămâne foarte rezervat. Pentru depistarea acestui melanom, se fac multe analize, se face analizarea formațiunilor pigmentare și se încearcă depistarea timpurie, pentru că, atunci, șansele de vindecare prin tratament sunt mult mai mari", adaugă specialistul. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5228 secunde