Cancerul de prostată, un diagnostic ce nu trebuie amânat

608
Cancerul de prostată, un diagnostic ce nu trebuie amânat - fondvioreltodeurolog5-1376058365.jpg

Articole de la același autor

Deși mulți dintre bărbați consideră că problemele legate de prostată sunt specifice doar vârstei înaintate, specialiștii susțin că boala apare adesea la bărbații cu vârsta cuprinsă între 45 și 50 de ani. În plus, numărul celor care au ajuns în cabinetele de urologie în ultimii ani a crescut simțitor, fapt pentru care se recomandă ca preventiv, fiecare bărbat ajuns în pragul acestei vârste, să se testeze.

Potrivit datelor medicale, cancerul de prostată este cea mai frecventă cauză de îmbolnăvire prin neoplazie la bărbați, reprezentând peste jumătate din cancerele genito-urinare.

Acest tip de cancer apare în special după vârsta de 50 de ani, fapt pentru care conștientizarea apariției sale și a implicațiilor pe care le are a devenit o prioritate în sănătate.

"Este foarte important ca populația să conștientizeze riscurile bolii și faptul că, depistată precoce, în stadiile incipiente, beneficiază de tratament. Marea problemă este că în stadiile precoce nu există simpto-matologie dată de cancerul de prostată. Factorii incriminatori care duc la apariția cancerului de prostată sunt: sistemul hormonal, vârsta, ereditatea și chiar mediul în care trăiește bărbatul.

Manifestările clinice sunt date de tulburările urinare: micțiuni frec-vente, urinare întreruptă, ducând la retenția de urină sau falsă incon-tinență urinară, impetuozitate micțională, hematurie, dureri la nivelul pelvisului, și în abdomenul inferior. Ulterior pot apărea dureri determinate de metastaze cu afectare hepatică, pulmonară. Pot spune că după 45 de ani, cancerul de prostată trebuie luat în calcul de bărbați", explică dr. Viorel Tode, medic primar urologie.

Investigațiile sunt "salvatoare"

Medicul susține că boala se încadrează în lista afecțiunilor "ascunse", care nu prezintă simptome clare, mai ales în fazele incipiente. Din acest motiv, fiecare pacient se poate adresa medicului curant pentru un control de rutină în urma căruia se pot efectua, mai departe și alte investigații de depistare.

"Bolnavul trebuie să se prezinte la medicul de familie care îl va trimite pentru precizarea diagnosticului la specialistul urolog. Diagnosticul se stabilește în urma efectuării următoarelor investigații: anamneză, tușeul rectal care evidențiază modificări la nivelul prostatei: prostată mărită de volum, dozarea antigenului specific prostatei PSA care trebuie efectuat la toți bărbații trecuți de 45-50 de ani. Valorile normale ale acestui marker tumoral sunt între 0-4 ng/ml, iar când această valoare depășește 10 ng/ml, incidența can-cerului prostatic crește cu 50-80%. Se poate realiza apoi ecografia prostatică, mai ales cea transrectală care evidențiază cu 50% mai multe cancere de prostată decât tușeul rectal, biopsia prostatei care este singura investigație care pune diagnosticul de certitudine în cancerul de prostată. Biopsia se poate face sub ghidaj digital sau ecografic pe leziune atunci când a fost descoperită la tușeul rectal sau există un PSA mai mare de 10 ng/ml", precizează dr. Viorel Tode.

Metode multiple de tratament

Deși piața farmaceutică este plină ochi de tot felul de tratamente "minune", medicul nu recoman-

dă auto-medicația, susținând că aceasta nu face decât să amâne diagnosticarea bolii sau complicațiile apărute din cauza unui tratament incorect.

Confortul micțional al pacientului este obiectivul principal în orice situație, spune specialistul. Urologul monitorizează pacientul și îl tratează și în funcție de stadiul și evoluția bolii, astfel că în stadiul inițial se va institui o supraveghere atentă care presupune o amânare con-trolată a unei forme de tratament, prostatectomia totală reprezintă tratamentul chirurgical, constând în îndepărtarea prostatei și a extirpării veziculelor seminale, radioterapia convențională ce se aplică în stadiile bine localizate, având rezultate comparabile cu intervenția chirurgicală.

O altă metodă de tratament este radioterapia interstițială sau bra-hiterapia care este o metodă de tratament care iradiază doar tumora și nu afectează restul țesuturilor. Cât privește tratamentul hormonal, acesta presupune orice tip de tratament care reduce testosteronul.

Cancerul de prostată are o frecvență crescută la bărbații trecuți de 50 de ani, reprezentând peste 50% din cancerele genito-urinare. Simptomele sunt înșelătoare sau inexistente în stadiile inițiale, însă odată diagnosticat are rezultate foarte bune la tratament și pacientul are șanse de vindecare. Pentru orice tulburare micțională, mai ales la vârstele amintite trebuie consultat medicul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4126 secunde