Cancerul digestiv face ravagii la Constanța

1125
În ultimii ani, noțiunea de sănătate în sistemul privat de sănătate a reprezentat pentru medicii constănțeni, un adevărat carusel de evenimente și proiecte actualizate permanent, care să le ofere pacienților un cat medical eficient și de o calitate superioară. În acest context, Clinica de Chirurgie MEDSTAR 2000 a celebrat cei zece ani de muncă și eforturi în slujba pacienților, alături de renumiți chirurgi care își desfășoară activitatea în cadrul clinicii.

Tratamente pentru constănțeni

Principala preocupare a medicilor constănțeni este de a aduce mai aproape de pacienți posibilitățile de diagnosticare și tratament pentru ca aceștia să nu mai fie nevoiți să meargă în alte clinici din țară pentru a se trata. Pe de altă parte, preocuparea pentru modernizarea și creșterea serviciilor medicale din domeniul chirurgiei a fost una dintre prioritățile acestora. În clinica de chirurgie MEDSTAR 2000, introducerea celor mai noi tipuri de tratamente, investigații și intervenții chirurgicale a făcut ca adresabilitatea pacienților să crească proporțional cu abor-darea medicală. "Știm că în domeniul sanitar lucrurile nu merg chiar în direcția bună, iar dacă e să întrebăm pacienții de noțiunea de privat, sigur vom întâlni oameni care se vor arăta reticenți. Însă pacienții tocmai asta au început să înțeleagă că dacă în sistemul public încă mai sunt trimiși cu bilețelele la farmacie să-și cumpere tratamentele, la privat plătesc pentru că au totul la dispoziție, în cele mai bune condiții. Mai mult decât atât, în cadrul clinicii de chirurgie MEDSTAR 2000, pacienții știu de la bun început că plătesc dar că primesc inclusiv îngrijire după operație într-un cadru hotelier spitalicesc de calitate, pe când știm că aceasta este marea problemă a spitalelor de stat: dacă au bani de operații nu mai au bani de partea hotelieră sau medicamente. Dacă vorbim de ultimele eforturi pe care noi le-am făcut în favoarea a pacientului, pot spune că în cadrul CMR încercăm să facem clare diferențele dintre malpraxis și situațiile neprevăzute sau efectele intervențiilor medicale, fapt pentru care am pus pe masă legea malpraxisului la Ministerul Sănătății pentru a se stabili clar toate aceste aspecte", a declarat dr. Gheorghe Comșa, șeful secției O.R.L. a spitalului Județean Constanța și vice-președintele Colegiului Medicilor, prezent la eveniment.

O nouă colaborare medicală

Incidența bolilor digestive și a cancerelor colorectale tot mai mare în rândul con- stănțenilor a fost punctul de plecare pentru evenimentul MEDSTAR, spun medicii. "Patologia tubului digestiv necesită o strategie terapeutică complexă și îndelungată și de asemenea colaborarea dintre medicul generalist, gastroenterolog și chirurg. De aceea, introducerea chirurgiei laparoscopice reprezintă standardul chirurgical în tratamentul acestui tip de afecțiune, prin vizibilitatea extraordinară asupra esofagului abdominal și prin rezultatele obținute", a explicat dr. Răzvan Popescu, medic primar chirurgie generală în cadrul clinicii de chirurgie MEDSTAR 2000.

Pentru a da un plus de valoare activității din cadrul clinicii de chirurgie, directorul medical Mihaela Buriu a încheiat un parteneriat cu dr. Cătălin Copăescu, medic primar chirugie laparoscopică, asociat al clinicii constănțene. "În ultimii ani, în Constanța, activitatea chi-rurgicală a început să prindă aripi în sistemul privat. De aceea, eu cred că sistemul privat va fi un concurent puternic al sistemului sanitar public, ceea ce va duce la creșterea de ambele părți a calității actului medical, tot acest proces fiind desfășurat pentru ca în final pacienții să poată beneficia de cele mai bune servicii", a explicat dr. Cătălin Copăescu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 12 Ianuarie 2013
Stire din Sănătate : Cum afli dacă suferi  de osteoporoză
Vineri, 04 Ianuarie 2013
Stire din Sănătate : Chinurile herniei de disc
Pagina a fost generata in 0.7549 secunde