Când se folosește steriletul

681
1
Când se folosește steriletul - dobremihaelaginecologcumsepunest-1365523637.jpg
Dispozitivul intrauterin cunoscut de toată lumea sub denumirea de sterilet se află pe lista celor mai utilizate metode contaraceptive din lume, însă momentul în care acesta este implantat depinde de o serie de factori determinanți și este introdus în uter unde limitează atât contactul spermei cu ovulul, cât și implantarea acestuia dacă este fecundat.

"Steriletul este un dispozitiv care nu se implantează niciodată la femeile nulipare, adică la cele care nu au copii. O altă condiție esențială care determină medicul ginecolog să nu implanteze acest dispozitiv este situația în care pacienta prezintă răni pe colul uterin, adică cervicită.

Dacă discutăm de femeile care au născut, intervenția se realizează în funcție de alte două criterii: dacă nașterea a fost naturală, atunci steriletul se implantează după primele șase săptămâni de la acest moment. În cazul unei cezariene, dispozitivul se implantează după patru luni de la naștere. Cât privește tipurile de sterilet, ele se aleg și în funcție de eventualele probleme pe care pacienta le are. De exemplu, se alege un sterilet cu metal prețios dacă pacienta este alergică la cel realizat cu fir de cupru. Sau dacă are o menstruație abundentă se va alege un dispozitiv pentru această patologie", a explicat dr. Mihaela Dobre, specialist obstetrică-ginecologie în cadrul Spitalului Militar Constanța.

Comentează știrea

Mary
24 mai 2013
am sterilet

am sterilet de 3 ani si acuma 2 seri cand am facut dragoste cu iubitu am vazut ca ami curge ceva alb din san e posibil sa raman insarcinata ?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1484 secunde