Canicula face victime la Constanța

613
Canicula face victime la Constanța - canicula-1310404023.jpg
Căldura înăbușitoare din ultimele zile i-a făcut pe mulți constănțeni să se gândească, cu jind, la zilele răcoroase de toamnă. Mai ales că tempera-turile ridicate afectează sănătatea și sunt responsabile pentru starea generală de rău, pentru oboseala, tulburările de ritm cardiac și alte manifestări resimțite în zilele caniculare.

În ultimele trei zile, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost asaltat de apeluri. Aproape 900 de persoane au cerut ajutorul cadrelor medicale, pentru că s-au simțit rău. Potrivit dr. Vasile Popescu, directorul serviciului, cele mai multe solicitări au venit de la bolnavi cronici, a căror stare de sănătate a fost agravată de temperaturile ridicate, de la persoane care au leșinat (au fost înregistrate 22 de lipotimii) sau care au suferit insolații (au fost înregistrate trei insolații). Contrar așteptărilor, au subliniat medicii, cele mai multe apeluri nu au fost primite de la cei care se bronzau pe plajele constănțene, ci de la pacienți cu state vechi, ce nu s-au "păzit" de razele solare. În plus, medicii se așteaptă ca numărul solicitărilor să crească în zilele următoare, dat fiind că organismul va fi și mai slăbit, odată cu acumularea zilelor toride.

Mamaia și Eforie, stațiunile cele mai "încinse"

Și turiștii au avut nevoie de îngrijiri medicale. În perioada vineri, 8 iulie - duminică, 10 iulie, ambulanțele au răspuns la aproape 90 de solicitări, cele mai multe din Mamaia și Eforie (peste 30 de solicitări în fiecare stațiune). În schimb, din sudul litoralului au fost mai puține apeluri.

Dr. Vasile Popescu a precizat, însă, că de vineri, 15 iulie, va fi pusă în funcțiune substația de la Costinești, amenajată într-un spațiu pus la dispoziție de primărie. Totodată, la substația din Mangalia va mai fi detașat un echipaj, ce va răspunde solicitărilor din Vama Veche. Au fost luate aceste decizii, a arătat responsabilul SAJ, întrucât în ultimele zile a crescut numărul turiștilor care au cerut ajutorul medicilor.

Reamintim că, până în prezent, zece ambulanțe au deservit litoralul românesc, iar alte 72 răspund chemărilor din județ.

Protejați-vă de caniculă

Pentru ca sănătatea să nu aibă de suferit din cauza temperaturilor ridicate, medicii recomandă: încetarea activităților fizice prelungite, în orele de vârf și odihnă într-un loc răcoros; mijloacele de protecție, precum pălăriile, umbrelele, ochelarii de soare, îmbrăcămintea subțire din țesături naturale, în culori deschise trebuie folosite în mod obligatoriu. Totodată, trebuie să aveți la îndemână și să consumați cât mai multe lichide, respectiv apă, ceaiuri și sucuri naturale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 09 Iulie 2011
Stire din Cetățenești : Răcoriți animalele vara
Pagina a fost generata in 0.3252 secunde