Cât îi costă pe constănțeni "luxul" unei asigurări private de sănătate

2675
Cât îi costă pe constănțeni

Articole de la același autor

În condițiile în care tot mai mulți pacienți se plâng de condițiile din spitalele de stat, dar și de calitatea îndoielnică a serviciilor medicale, firmele de asigurări și clinicile private vin cu asigurări și pachete de sănătate care acoperă de la simple consultații, până la operații sau chiar nașteri.

Pentru 12 euro de persoană, pe lună, orice pacient care are nevoie să acceseze servicii de sănătate minime poate să încheie o poliță privată de sănătate. Condiția principală este ca acesta sau un membru al familiei sale să facă dovada unui venit din care să plătească, fie integral, fie în rate, asigurarea. Aceasta îi asigură pacientului servicii de ambulatoriu, precum consultații de medicină internă sau cardiologie, dar și tratamentul.

Desigur, polița poate ajunge și până la 97 de euro de persoană și acoperă atât intervențiile chirurgicale și spitalizarea, cât și situații precum nașterea naturală sau prin cezariană.

"Polițele private de asigurare se încheie pentru orice persoană care își dorește să beneficieze de servicii medicale de calitate, ori de câte ori are nevoie. Asta pentru că, în baza acestei asigurări, el va accesa serviciile medicale din cadrul rețelei de sănătate cu care firma de asigurare este în contract.

Pachetele de sănătate sunt realizate pentru a veni în întâmpinarea tuturor clienților și a familiilor acestora care au un venit și care își doresc să evite acele situații create în spitalele de stat: cozi, liste de așteptare, lipsa aparaturii, etc. Pe de altă parte, acestea se pot încheia și pentru servicii de stat, în măsura în care clienții vor.

Plata acestor polițe se poate face integral sau în 12 rate, însă pacienții beneficiază oricând au nevoie, indiferent că au plătit una sau mai multe rate sau că evenimentul medical se petrece a doua zi de la încheierea poliței", a explicat un agent de asigurări.

"Dovada" asigurării private de sănătate se face printr-un card pe care fiecare persoană care încheie o astfel de poliță îl primește la încheierea ei.

Pachete medicale și carduri de fidelitate în clinici private

Cât privește sistemul medical privat, în speță clinicile private din Constanța, acestea pun la dispoziția pacienților carduri de fidelitate care oferă reduceri pentru pacienții vechi, dar și pachete de sănătate pentru familie, copii sau companii. Un exemplu în acest sens este și clinica Iowemed din Constanța.

"Prin ofertele de abonamente medicale, Centrul Medical Iowemed se adresează în special companiilor, atât pentru angajați, cât și pentru familiile acestora. Prin aceste pachete personalizate, în funcție de necesitățile fiecărui client, abonații beneficiază în toate locațiile Iowemed de servicii de calitate, prompte, oferite de cei mai buni medici, cu cele mai bune echipamente medicale. Tarifele încep de la 5 euro de persoană pe lună, variind în funcție de complexitatea serviciilor incluse și de numărul de angajați din firmă.

În cadrul abonamentelor, furnizăm servicii medicale complete: consultații de specialitate, teste de laborator și diagnostic, servicii de ecografie, radiologie și imagistică, asistență medicală de urgență, diverse tipuri de vaccinări, servicii de recuperare, discounturi la toate investigațiile medicale și la toate consultațiile efectuate la medicii spe-cialiști din cadrul clinicii noastre.

Calitatea de abonat Iowemed poate fi obținută de orice persoană care alege unul dintre tipurile de abonamente, în baza semnării unui contract, pentru servicii medicale și de medicina muncii, între Iowemed și compania în care persoana este angajată", a explicat Luiza Oprea, reprezentantul Iowemed. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5671 secunde