Cât vor avea de achitat constănțenii pentru tratamentul la dentist

710
Cât vor avea de achitat constănțenii pentru tratamentul la dentist - catvoraveadeachitat-1403890392.jpg

Articole de la același autor

Deși peste 100 de dentiști constănțeni  au încheiat contracte cu Casa de Asigurări  de Sănătate pentru  a oferi servicii medicale decontate pacienților, vestea proastă este că, plafonul acordat  este insuficient pentru numărul mare  de bolnavi. Astfel, cei care nu ajung la medic în acest interval de timp, sunt nevoiți să achite din buzunarul propriu pentru a beneficia de tratament.


Din cei 945 de medici dentiști constănțeni, doar 108 au încheiat contract cu CJAS Constanța, în vederea decontării serviciilor medicale. Din acest motiv, pacienții care vor avea nevoie de extracții dentare sau lucrări de protezare vor trebui să fie extrem de vigilenți. Asta pentru că, potrivit reprezentanților Colegiului Medicilor Dentiști din Constanța, plafonul nu ajunge decât pentru primele cinci zile ale lunii, restul pacienților fiind nevoiți să aștepte luna următoare dacă vor să beneficieze de tratamente reduse de Casă. 


"Din cei 945 de medici dentiști, doar 108 au încheiat contracte cu Casa. Plafonul pentru anul acesta este de 2.800 de lei pentru un medic specialist și de 3.350 pentru un medic primar. Problema este că, deși aceasta ar trebui să fie o veste bună, lucrurile nu stau foarte bine. Asta pentru că, în baza fondurilor primite, medicii termină plafonul în maximum cinci zile ale lunii. Pacienții trebuie să înțeleagă un lucru foarte important: medicii nu primesc banii în mână, ci fac raportarea serviciilor realizate către Casă, iar instituția dă banii ulterior. Cu alte cuvinte, dacă tratamentul costă 100 de lei, pacientul va achita doar 40 de lei", a declarat președin-tele Colegiului Medicilor Dentiști din Constanța, dr. Doru Petrovici.


Gratuit doar pentru copii
Chiar dacă statul a alocat fonduri pentru serviciile stomatologice, singurii care vor beneficia de tratamente și consultații gratuite vor fi copiii sub 18 ani. Restul pacienților asigurați vor achita o coplată pen-tru fiecare investigație sau tratament. "Un alt aspect foarte important pe care pacienții trebuie să îl cunoască este acela că, deși există acest plafon de la stat, ei vor achita 40% din valoarea serviciilor, iar restul de 60% va fi acoperit de Casă. Copiii vor beneficia de 24 de proceduri medicale gratuite, printre care se numără parodontita, sigilarea dentară sau tratamentul cariilor", a mai spus dr. Petrovici.


Medicul susține însă, că generația actuală de copii va avea mari probleme de sănătate în viața adultă, datorită faptului că a fost privată de un program național de prevenție. "Din cauza sistării fondurilor în anul 2013, nici măcar copiii nu au mai putut beneficia de prevenție, iar în acest context, din cauza faptului că nu și-au permis, părinții nu s-au mai ocupat de sănătatea oro-dentară. O statistică realizată de Colegiu la nivelul Constanței arată că doar 20-25% dintre pacienți își permit un tratament de reabilitare orală, care presupune tratarea infecțiilor și protezarea", a completat medicul.


Așadar, în ultimii ani, datorită lipsei de finanțare, pacienții abia dacă și-au permis să treacă o dată pe an pe la medicul dentist. Din acest punct de vedere, specialiștii cred că la cabinetele medicale se vor prezenta pacienți care suferă din cauza complicațiilor bolilor neglijate, netratate, iar vinovat pentru această situație este statul, care, în viziunea acestora, a avut o abordare "păguboasă", având în vedere că tratamentul acestor bolnavi este mult mai costisitor decât ar fi fost prevenția.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 21 Iunie 2014
Stire din Cetățenești : Măseaua de minte te doare. Ce faci
Pagina a fost generata in 0.534 secunde