Ce spune Bodog despre criza de medici din România

149
Ce spune Bodog despre criza de medici din România - ministrulflorianbodog-1494225725.jpg

Articole de la același autor

România este confruntată cu o criză a medicilor, afirmă ministrul Sănătății, Florian Bodog, numărul celor care au plecat să-și exerseze profesia în alte țări fiind de aproximativ 12.000.


"România este confruntată cu o criză a medicilor și mai ales în orașele care nu sunt centre universitare, în orașele mici, în spitalele mici avem probleme. Cele mai mari probleme le avem pe zona de anestezie-terapie intensivă. Chiar în apropiere de București, la 100 km de București există spitale care sunt în imposibilitatea de a asigura linii de gardă. Soluția este de a-i aduce în țară, a-i păstra în țară, dar în același timp de a elabora politici foarte clare de formare", a declarat duminică, Bodog, în cadrul unei emisiuni la Digi 24.


El a precizat că cifra nu este una exactă, întrucât sunt medici care solicită un certificat de conformitate, în perspectiva exercitării profesiei într-o altă țară.


"Cifra este undeva în jur de 12.000 de medici, din ceea ce-mi amintesc eu, în această situație. Știm că avem medici care pleacă doar în momentul în care ei solicită certificatul de conformitate, știm în același timp că aceste certificate de conformitate se eliberează nu numai medicilor care pleacă din sistem, ci și celor care se pregătesc, sau care doresc să aibă acest certificat în situația în care doresc să plece", a mai spus Bodog. 


Sursa: agerpres.ro




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4799 secunde