Chimioterapia și hipertermia, îmbinate pentru tratarea cancerului

552
Cercetătorii de la Centrul medical Erasmus, de la Spitalul Universitar Rotterdam au finalizat o nouă metodă de tratare a cancerului. Tehnica îmbină chimioterapia tradițională cu hipertermia.
Oamenii de știință au combinat cele două metode de terapie, introducând compușii chimic în mici globule adipoase, pe care le-au introdus în fluxul sanguin. Încălzind globulele și lăsându-le să explodeze, medicamentele își fac treaba pe plan local, iar celulele tumorale sunt ucise. "În cursul voiajului prin fluxul sanguin, ele nu dăunează celulelor sănătoase. Încălzind tumoarea până la 42 de grade Celsiuc, globulele explodează imediat ce ajung la tumoare și abia apoi sunt libere medicamentele chimioterapeutice", a explicat Timo ten Hagen, de la Centrul Medical Erasmus.
Trebuie precizat însă că o metodă similară de tratare a neoplaziilor există și în Spitalul Județean Constanța, începând de anul trecut. Aparatul, care presupune un lavaj intraperitoneal cu citosta-tice și lichide încălzite până la 43 de grade Celsius (echipamentul experților străini presupune introducerea substanțelor în sânge), a fost inventat de inginerul bucureștean Iulian Supeanu și premiat la ediția de anul trecut a Salonului Internațional de Invenții "Inventika".
Echipamentul folosit în spitalul constănțean este un prototip, a fost inventat în 2004 și a fost utilizat în terapia a peste 30 de constănțeni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8551 secunde