Cip lângă stomac pentru cei care vor să slăbească

528
Cip lângă stomac pentru cei care  vor să slăbească - grasifotonou-1308755361.jpg

Articole de la același autor

Un implant special a fost inventat de oamenii de știință americani pentru persoanele care și-au pierdut speranța că vor putea slăbi. Cipul-implant le este inserat pacienților în zona abdominală, lângă stomac, trimițându-le acestora semnale eronate privind senzația de sațietate, notează cotidianul rus "Komsomolskaia Pravda".

Cipul este fixat în cavitatea abdominală printr-o mică incizie, fiind amplasat lângă stomac și legat cu ajutorul a doi electrozi de peretele acestui organ. Primul electrod determină momentul în care omul începe să mănânce și, la rândul său, transmite un semnal celui de-al doilea electrod. Acesta din urmă stimulează receptorii nervilor situați în exterior, imitând în acest fel o întindere treptată a stomacului, care are loc de obicei pe măsura alimentării acestuia cu mâncare. Datorită acestui fapt, "semnalul de sațietate" ajunge la creier mai devreme decât umplerea propriu-zisă a stomacului.

Studiul realizat de oamenii de știință californieni a relevat că 65% dintre pacienții supraponderali care au luat parte la experiment au pierdut 22% din masa lor corporală într-un singur an. Cipul este deja utilizat pe teritoriul Europei, însă procedura de implant costă destul de mult: 21.000 de dolari.

În Rusia, la metode de interven-ție chirurgicală în caz de obezitate se apelează doar în situații extreme, când nicio altă metodă de slăbit nu dă rezultate. Promovând diverse "metode rapide" de slăbit, oamenii de știință le pot face bolnavilor un adevărat deserviciu: la orice intervenție chirurgicală sunt posibile complicații mult mai grave decât obezitatea însăși.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4962 secunde