Sâmbătă, 27 aprilie, caravana "Rabla pentru Periuța Ta", parte din campania "Zâmbește România" susținută de Aquafresh, a ajuns la Constanța.
În schimbul periuțelor vechi, constănțenii au primit kit-uri complete de îngrijire orală, formate din periuțe noi și pastă de dinți. Specialiștii în sănătatea orală prezenți la cortul "Rabla" au oferit, de asemenea, sfaturi personalizate pentru nevoile fiecărui participant.
Campania "Zâmbește România", susținută de Aquafresh, a fost dezvoltată pentru a facilita accesul la educație și la prevenție, în vederea îmbunătățirii sănătății orale în rândul populației din România și se află în cel de-al doilea an de desfășurare. Cu mesajul "Ai grijă de sănătatea dinților tăi!", campania se adresează anul acesta în special părinților, copiilor și educatorilor, susținând cei trei pași esențiali pentru un zâmbet sănătos: periajul dinților de două ori pe zi, timp de câte două minute l mersul la dentist în mod regulat, adică cel puțin o dată pe an l o dietă sănătoasă, care să includă multe fructe și legume.
Până la finalul lunii, "Zâmbește România" derulează un program de educare în școlile constănțene, alături de specialiști în igiena orală. Elevii beneficiază de sfaturi privind igiena orală și seturi complete pentru îngrijirea dinților.
Pe lângă activitățile educaționale, până la finalul anului, constănțenii vor putea beneficia de consultații gratuite în cabinete stomatologice. Peste 30 de cabinete stomatologice din Constanța s-au alăturat inițiativei.
Cei interesați trebuie să intre pe site-ul www.zambesteromania.ro, la secțiunea "Consultații gratuite", unde pot accesa lista cabinetelor disponibile, să selecteze cel mai apropiat cabinet stomatologic și să apeleze numărul de telefon specificat în listă pentru programarea la o consultație gratuită.