Cadrele medicale de la Centrul Gratuit de Urgențe Medicale Flora, deschis la începutul lunii în stațiunea Mamaia, oferă, în această perioadă, consultații gratuite de neurologie, reumatologie, medicină internă și cardiologie. De asemenea, constănțenii își mai pot efectua, în această perioadă, și analize gratuite; este vorba de hemoleucogramă, sumarul de urină etc.
Consultațiile au loc între orele 14,00 - 17,00, dar este necesară programare prealabilă, la numărul de telefon 0769.077.077. Atenție! Programarea este obligatorie pentru obținerea consultației gratuite.
Situat în stațiunea Mamaia, la parterul hotelului Flora, Centrul Gratuit de Urgențe medicale este o unitate multifuncțională care asigură urgențe non-stop, consultații și tratamente gratuite.
Totodată, pentru pacienții care necesită spitalizare de zi, există 22 de saloane, fiecare cu un singur pat, TV, internet și grup sanitar propriu. Centrul este prevăzut și cu un salon pentru persoane cu dizabilități și un departament de terapie intensivă.
Centrul va funcționa în regim non-stop și în perioada sărbătorilor de iarnă.