Consumul de droguri reprezintă o reală problemă și ridică un semnal de alarmă pentru întreaga societate. Din ce în ce mai mulți tineri ajung să fie consumatori pentru că, spun specialiștii, adolescența este vârsta la care nevoia de identifi-care, curiozitatea, dorința de a în-cerca ceva nou. Un alt aspect deo-sebit este că drogul începe să fie din ce în ce mai prezent în principalele grupuri în care se poate afla adolescentul la această vârstă: anturajul și școala. Din păcate, reprezentanții centrului de Prevenire Antidrog Constanța vin cu un mesaj tulburător: cel mai tânăr consumator de droguri are doar 11 ani!
Eforturi pentru a reduce numărul consumatorilor
Din cauza scăderii vârstei consumului de droguri în județul Constanța, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, Asociația Psihologilor și Psihopedagogilor din Constanța și YMCA Dobrogea a organizat începând de ieri, un schimb de bune practici între specialiști din Constanța și specialiști din Chișinău, care au implementat proiectul "Mic și voinic 2011-2012". Acesta a fost desfășurat în perioada aprilie-iunie 2012 în grădinițe din municipiul Chișinău și în 6 grădinițe din județul Constanța: Grădinița PP Căsuța de Turtă Dulce Constanța, Grădinița Neghiniță Constanța, Grădinița PP nr. 8 Constanța, Grădinița Norocel Constanța, Grădinița nr. 2 Poarta Albă, grădinița Școlii cu clasele I-VIII Castelu, cu sprijinul Inspectoratului Școlar al județului Constanța, și a constat în susținerea a opt activități în vederea dezvoltării abilităților emoționale și sociale ale preșcolarilor, după un ghid de bune practici. Metodele folosite în activitățile cu preșcolarii au fost: desenul, povestea, jocul, brainstorming-ul, discuțiile dirijate, turul galeriei.
200 de preșcolari au primit sfaturi antidrog
În Constanța au participat la activitățile proiectului 200 de preșcolari cu vârste cuprinse între 5 și 7 ani. Treizeci de preșcolari au beneficiat de antrenamente gratuite de Aikido, oferite de YMCA Dobrogea pe toată durata imple-mentării proiectului, ca o alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber.
"Activitatea de îmbunătățire a controlului asupra propriului corp, a comunicării și exprimării emoțiilor îi vor permite copilului de acum să se maturizeze ca adolescent autonom, capabil să tolereze frustrarea și să-și inhibe impulsurile susceptibile de a conduce la experimentarea unei recompense imediate, dar cu efecte negative asupra sănătății. Capacitatea de a tolera frustrarea și de a amâna recompensa, consolidată încă din copilăria timpurie și continuată apoi în celelalte etape ale copilăriei și preadolescenței, îl va ajuta pe adolescentul atât de expus riscului de a deveni consumator să poată evita acest pericol", susțin reprezentanții centrului de prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța.