Copiii sunt așteptați de ziua lor în Orășelul Isis

522

Articole de la același autor

Asociația Clubul Isis organizează, de ziua copiilor, mai multe acțiuni pentru cei mici în parcul Tăbăcăriei. Astfel, în perioada 1 – 3 iunie, parcul constănțean se transformă în Orășelul Isis, unde toți cetățenii municipiului sunt așteptați împreună cu cei mici să se joace și să se distreze. Timp de trei zile, copiii vor putea participa la jocuri clasificate pe grupe de vârstă, se vor juca pe saltele gonflabile în labirintul cu o destinație moale. Acestea sunt doar câteva dintre spațiile de agrement oferite de organizatori de ziua copiilor.

Astfel, copiii între 6 și 12 luni vor putea participa la un concurs de întrecere pe covor moale, cei mai mari de un an vor concura într-o competiție de jucării aruncate cât mai departe, iar copiii de doi ani vor desena cu mâinile la concursul amprenta în trei culori. Pentru copiii între 2 și 3 ani, Clubul Isis a pregătit și un concurs de baloane ascunse în coșuri.

Totodată, pe 1 iunie, în Orășelul Isis se va desfășura și un concurs de desenat cu cretă pe asfalt, dar și o tombolă cu premii. Proiectul inițiat cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului este organizat de Asociația Clubul Isis și Primăria Municipiului Constanța și beneficiază de susținerea Spitalului Privat ISIS și Isis TV.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 21 Septembrie 2011
Stire din Eveniment : Constanța: Viol în Parcul Tăbăcărie
Vineri, 09 Septembrie 2011
Stire din Eveniment : A luat foc Parcul Tăbăcăriei
Pagina a fost generata in 0.5199 secunde