Cum îi ajută art-terapia pe copiii autiști din Constanța

175
Cum îi ajută art-terapia pe copiii autiști din Constanța - centrulmareaneagraartterapie5-1385316334.jpg

Articole de la același autor

Pentru părinții ai căror copii suferă de autism, fiecare lucru nou învățat este o adevărată realizare, iar ei fac mari eforturi pentru a-i ajuta pe copii să facă terapia prin care toate aceste lucruri sunt posibile. La Constanța, în cadrul Centrului Psihologic "Marea Neagră", specialiștii reușesc, prin pro-gramele sale de terapie psihologică, să fie alături de cât mai mulți copii și familiile acestora. De aceea, vin în sprijinul tuturor cu programe de intervenție specifică și cursuri unice în România pentru copii și părinți. Principalele programe de intervenție sunt: terapie comportamentală, psihoterapie, art terapie (pictură, olărit-lut, origami), terapie asistată cu animale, terapie prin sport și mișcare, activități de dezvoltare a socializării, terapie de stimulare senzorială, recomandată în cazul copiilor cu deficit de atenție și agresivitate. "Cei 65 de copii aflați în evidențele centrului beneficiază de acest program de terapie care aduce un plus ședințelor de terapie psihologică specifice autismului, iar rezultatele sunt dintre cele mai bune, având în vedere evoluția individuală a fiecărui copil de când a fost înscris la centru și până în prezent. De altfel, terapia, în oricare formă a ei, este singura șansă pentru acești copii de a percepe lumea din jurul lor", a explicat psihoterapeutul Cristina Gemănaru, coordonatorul Centrului Psihologic "Marea Neagră". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5493 secunde