Cum pot fi ajutați copiii bolnavi de TBC osos

180
Cum pot fi ajutați copiii bolnavi de TBC osos - tbc-1401469777.jpg

Articole de la același autor

Asociația Tinerilor pentru România, în parteneriat cu Liga Studenților de la Universitatea "Ovidius", Consiliul Județean al Elevilor și Plus Communication, organizează, astăzi, începând cu ora 18.00, la terenul Facultății de Educație Fizică și Sport, campa-nia umanitară "Meci de zâmbete". Scopul manifestării sportive este de a strânge fonduri pentru ajutorarea copiilor bolnavi de TBC osos de la Spitalul din Mangalia. 


Campania, care a devenit o tradiție la malul mării, va debuta cu patru meciuri demonstrative de fotbal între echipe formate din jurnaliști, ONG-uri, studenți și elevi. Cu acest prilej, toți constănțenii sunt invitați să urmărească meciurile de fotbal între generații și să-i sprijine pe copiii de la Spitalul din Mangalia. 


La această campanie, vor participa opt ONG-uri din Con-stanța: Asociația Tomis Antidrog, Organizația Studenților Basarabeni, Asociația de la Dunăre la Mare, Asociația Națională Cultural Artistică "Total Dance Center", Comunitatea Aromânilor din România - Filiala Constanța, Asociația Sport pentru Sănătate, Civicus Voluntaris și Black Sea Equilibrium. "Este un proiect inedit la Constanța. Ne bucurăm foarte mult că am reușit să dezvoltăm o punte solidă între mass-media constănțeană, reprezentanți ai societății civile, studenți și elevi. Interesul nostru comun este să-i ajutăm pe acești minunați copii de la Spitalul din Mangalia. Îi invităm pe toți constănțenii să îi sprijine pentru o faptă nobilă", declară Cristian Tănase, președintele Aso-ciației Tinerilor pentru România. 


Mai mult, de Ziua Internațională a Copilului, micuții din Mangalia vor primi cadouri și încurajări din partea tuturor participanților la campanie.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6653 secunde