De ce e mai bine să-ți bei cafeaua acasă

654
O cafea mare vândută în cafenele conține trei sferturi din cantitatea de cofeină considerată "sigură" pentru o persoană, se arată într-un raport al agenției pentru sănătate din Canada.

În cazul femeilor însărcinate, aceeași cafea conține o doză dublă de cofeină față de cea recomandată. În ceea ce privește cafeaua obișnuită, preparată acasă, la filtru, aceasta este contraindicată numai copiilor cu vârste mai mici de 10 ani.

Realizatorii raportului subliniază însă că datele pot varia de la o persoană la alta, în funcție de factori precum sexul, moștenirea genetică și nivelul de toleranță la cafeină. De altfel, toleranța poate fi afectată și de utilizarea anumitor medicamente, dar și a pilulelor contraceptive, care au și rolul de a diminua efectele cafelei. La polul opus, cafeaua este mai eficientă la fumători decât la nefumători, mai spun specialiștii.

Același studiu, realizat de Agenția de Sănătate Publică din Canada, subliniază că o persoană de vârstă medie poate consuma, fără a resimți efecte adverse precum anxietate sau probleme cardiace, aproximativ 400 miligrame de cofeină pe zi.

De asemenea, potrivit Agenției pentru Standarde Alimentare (FSA), cantitatea medie de cofeină permisă unei femei însărcinate este de 200 de miligrame, iar pentru un copil de cel puțin 10 ani sunt permise numai 75 de miligrame.

"Adesea, oamenii nu înțeleg potențialul pericol reprezentat de aceste băuturi. Cafeina este un stimulent și, atunci când este consumată în cantități mari, poate avea efecte negative", spune profesorul Bruce A. Goldberger, de la Universitatea din Florida.

Cercetările arată că doza fatală de cofeină este de 10 grame - echivalentul a 75 de cești de cafea sau 120 de doze de energizant consumate în doar câteva ore.

În ciuda avertismentelor, profitul producătorilor de cafea crește anual, numai anul trecut acesta ajungând la 7,3 miliarde de euro la nivel mondial.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 25 Ianuarie 2013
Stire din Actual : Prețul cafelei  ar putea crește
Vineri, 28 Decembrie 2012
Stire din Economie : 2013 aduce scumpiri din prima zi
Joi, 01 Noiembrie 2012
Stire din Cetățenești : Cafeaua, ca… medicament!
Pagina a fost generata in 0.3433 secunde