Evacuarea incompletă a urinei, un real pericol pentru bărbaţi

236
Evacuarea incompletă a urinei, un real pericol pentru bărbaţi - evacuareaincompleta-1657282652.jpg

Articole recomandate

Tulburările de urinare la bărbaţi pot conduce în timp la dereglări ale funcţiei vezicii urinare şi ale rinichilor, pentru că, indiferent de cantitatea de urină evacuată prin uretră, rinichiul va produce, zilnic, aproximativ 1,5 litri de urină. Evacuarea unei cantităţi mici de urină determină o stagnare a acesteia, la nivelul vezicii urinare, până la nivelul rinichilor.

„La unii pacienţi, în urina care nu a fost complet evacuată din vezica urinară, pot apărea infecţii cu propagare în căile urinare. Bacteriile găsesc la acest nivel un mediu de cultură şi se pot înmulţi şi răspândi foarte repede. Apar febra, durerea, iar evoluţia poate continua până la o infecţie la nivelul rinichilor. Alţi pacienţi, din cauza îngustării din ce în ce mai accentuată a uretrei, trebuie să solicite tot mai intens peretele muscular în cursul urinării, pentru a forţa vezica urinară să învingă obstacolul. Urmarea este reprezentată de o îngroşare a peretelui vezicii urinare şi a musculaturii vezicale. Prin efortul muscular intens al vezicii, care trebuie să menţină fluxul de urină în ciuda tulburărilor, fibrele musculare de la acest nivel se pot îngroşa, formând «vezica de luptă»”, explică dr. Viorel Tode, medic specialist urolog.

În cazul „vezicii de luptă”, din ce în ce mai accentuată în evoluţie, poate apărea imposibilitatea de golire a acesteia. Urina reziduală poate creşte cantitativ, riscul de infecţii bacteriene fiind foarte mare. Nu evitaţi să cereţi sfatul unui specialist. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4609 secunde