Femeile care poartă pantofi cu tocuri înalte riscă să dezvolte osteoartrită

268
1 min citire
Una din trei femei poartă tocuri cel puțin o dată pe săptămână, iar studiile în domeniu au evidențiat că trei sferturi dintre ele au căzut și s-au rănit în timp ce purtau astfel de pantofi. Tocurile late oferă impresia de stabilitate când stai în picioare, dar specialiștii spun că, deși sunt mai blânde cu picioarele decât cele subțiri, ele sunt la fel de periculoase pentru genunchi.
Un studiu recent realizat arată că există un risc crescut ca pantofii cu toc să pună presiune asupra articulațiilor, ceea ce poate duce la osteoartrită, informează cotidianul "Daily Mail". Cercetarea a fost realizată de oamenii de știință de la Universitatea de Stat din Iowa, care au analizat efectele mersului pe tocuri asupra articulațiile inferioare.
Oamenii de știință au constatat că încălțămintea cu toc trimite unde de șoc de la călcâi în sus și pune o presiune imensă pe genunchi. Acest lucru poate duce în timp la degradarea articulațiilor. "Concluzia la care am ajuns este că purtatul pantofilor cu toc înalt reprezintă un risc, pentru că duce la apariția osteoartritei. Și se pare că riscul crește odată cu înălțimea tocului", a afirmat Danielle Barkema, unul dintre cercetători.
Oamenii de știință recomandă femeilor să poarte tocurile doar ocazional, pentru a preveni apariția diferitelor complicații atât la nivelul picioarelor, cât și al coloanei vertebrale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0352 secunde