Concurs Fumatul în timpul sarcinii îi poate îmbolnăvi pe bebeluși de strabism

374

Articole recomandate

Pentru fiecare țigară pe care o femeie însărcinată o aprinde crește riscul cu cinci procente ca bebelușul să sufere de strabism. Mai mult decât atât, efectul fumului inhalat ar putea fi mult mai grav pentru ochii fătului, dacă sarcina este avansată.
"Deși strabismul este o afecțiune comună, ce apare la 2-3 procente dintre copii, nu se cunosc încă foarte multe despre cauzele sale", spune cercetătorul Tobias Torp-Pedersen de la Institutul Statens Serum din Copenhaga, Danemarca.
Strabismul, cunoscut și sub numele de "ochi încrucișați", este un termen colectiv pentru peste 30 de afecțiuni în care ochii nu sunt aliniați în aceeași direcție. Unele subtipuri sunt legate de probleme ale mușchilor, în timp ce altele se referă la leziuni ale nervilor. Necorectat, strabismul poate duce la pierderea ireversibilă a vederii, cu consecințe grave psihologice și sociale.
Expunerea, în pântecul mamei, la substanțe dăunătoare, poate fi una dintre cauzele strabismului. "Nicotina și alte substanțe din tutun, alcool și cafeină, toate afectează creierul într-un fel", este de părere cercetătorul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8451 secunde