Gândiţi prea mult? Riscaţi să intraţi în depresie!

274
Gândiţi prea mult? Riscaţi să intraţi în depresie! - ganditipreamult-1629470666.jpg

Articole de la același autor

Depresia poate apărea din cauza hiperactivităţii cerebrale, care include un proces de saturaţie. Aceasta este concluzia unei echipe de cercetători americani care a realizat un studiu pentru a afla ce se întâmplă în creierul persoanelor depresive.

Experţii au aplicat o tehnologie nouă de evaluare a activităţii cerebrale la aproximativ o sută de pacienţi cu depresie majoră. Înregistrarea undelor cerebrale a fost comparată cu rezultatele obţinute pe un grup de voluntari care nu sufereau depresii. Primele rezultate au arătat că, în creierul pacienţilor depresivi, ca şi la ceilalţi, se creează conexiuni neuronale în vederea adaptării la situaţia de moment, cum ar fi reglarea stării de spirit. Cu toate acestea, diferenţa constă în faptul că, în cazul depresivilor, conexiunile persistă, în timp ce, de obicei, ele dispar când se rezolvă problema, lăsând loc altora. Prin urmare, conexiunile care ar trebui să fie temporare devin permanente, se acumulează şi împiedică creierul depresiv să reacţioneze în mod convenabil, eficient, la noii stimuli exteriori.

Specialiştii sunt de părere că rezultatele acestui studiu deschide căi interesante pentru stabilirea unor tratamente mai eficiente împotriva depresiei majore, prin restabilirea flexibilităţii şi a capacităţii de adaptare a creierului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1556 secunde